Caz incredibil la o școală generală din Vișeu de Sus. Sursele demne de încredere au precizat faptul că din această lună unitatea de învățământ are un director interimar nou. Director care este foarte posibil să se prezinte și la concursul din luna septembrie care îi va da posibilitatea de a pentru a ocupa funcția definitiv.
Nimic deosebit până aici. Dar când aprofundăm căutările pe google cu numele directorului interimar aflăm lucruri extrem de interesante. Persoana respectivă este inculpat într-un dosar penal instrumentat de DIICOT sub aspectul comiterii infracțiunii de sprijinire a unui grup infracțional organizat. De altfel, la momentul respectiv (anul 2019) persoana respectivă a fost plasată sub control judiciar o perioadă. Această măsură a fost ridicată după câteva luni.
E drept, persoana respectivă este NEVINOVATĂ până când o instanță judecătorească nu se pronunță definitiv și irevocabil în acest dosar.
Dar este oare moral ca o astfel de persoană să ocupe o funcție publică? În acest caz oare sloganul userist FĂRĂ PENALI ÎN FUNCȚII PUBLICE se aplică? Cititorii noștri vor decide. De altfel, organele abilitate au precizat că persoana respectivă a dat o declarație pe proprie răspundere că nu e / nu a fost condamnată și că se va solicita DIICOT precizări. Și asta deoarece, așa cum spuneam, luna viitoare va avea loc concursul pentru ocuparea funcției și este de dorit ca la astfel de concursuri să participe dascăli competenți și potriviți.
ACTUALIZARE: Informare privind situația semnalată în presă, referitoare la un cadru didactic numit director interimar la o unitate de învățământ din județ
Inspectoratul Școlar Județean Maramureș a aflat din presă despre faptul că un cadru didactic, numit director interimar la o unitate de învățământ din județ, ar avea calitatea de inculpat într-un dosar de urmărire penală.
Drept urmare, au fost demarate verificări în acest sens, iar Consiliul de Administrație al ISJ Maramureș va analiza situația și va lua măsurile care se impun.
Precizăm că ISJ Maramureș nu a fost informat în acest sens până acum, iar la data numirii sale în funcția de director interimar (18.08.2021), persoana în cauză nu era condamnată penal.
Biroul de presă al Inspectoratului Școlar Județean Maramureș
CITEȘTE ȘI: