Magazinele Penny își schimbă programul în Baia Mare. Bătrânii au prioritate la plata cumpărăturilor între orele 11 și 13

0
783

Magazinele Penny din România îşi adaptează oraul de funcţionare în perioada de pandemie de coronavirus. Principalele două schimbări se referă la ora de închidere și la prioritatea acordată persoanelor în vârstă.

Astfel, magazinele Penny sunt deschise de luni până sâmbătă în București – Ilfov de la ora 7.00 până la ora 21.00, iar în restul țării programul este între 7.30 și 21.00.

Excepții fac trei magazine amplasate în centrele comerciale din Brașov, Pitești și Piatra Neamț, care vor funcționa de luni până sâmbătă, în intervalul orar 8.00 – 21.00.

Duminică, programul este 8.00 – 20.00 în orașele mari precum București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Constanța, Craiova, Brașov, Galați, Oradea, Brăila, Arad, Pitești, Sibiu, Bacău, Târgu Mureș, Baia Mare, Buzău, Botoșani, Satu Mare și altele, respectiv 8.00 – 19.00 în orașele cu sub 100.000 de locuitori precum Botoșani, Târgu Jiu, Târgoviște, Focșani, Bistrița, Reșița, Tulcea, Călărași, Alba Iulia, Giurgiu, Deva, Hunedoara și altele.

De asemenea, supermarketul introduce măsuri speciale pentru persoanele vârstnice de peste 65 de ani. Pentru ca acestea să poată efectua cumpărăturile în siguranță, primesc prioritate în magazin și la casa de marcat între orele 11.00 – 13.00.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.