Astăzi pe strada Școlii din Baia Mare a fost agitație mare! Toate vehiculele erau oprite și verificate la sânge. Mai mult, șoferii au fost testați pentru consum de alcool, dar și pentru consum de droguri.
Ce spune IPJ Maramureș
”Este o acțiune de amploare coordonată de polițiștii Serviciului Rutier Maramureș cu scopul de a preveni producerea de accidente de circulație, victimizarea participanților la trafic și depistarea și luarea măsurilor legale față de cei care nu respectă prevederile privind circulația pe drumurile publice. Acțiunea se va desfășura pe tot parcursul zilei, in diferite localități de pe raza județului.
Recomandăm conducătorilor auto să nu conducă cu viteză peste limita legală, să utilizeze centura de siguranță, să nu vorbească la telefonul mobil și să respecte indicațiile polițiștilor care îi opresc în trafic!” a declarat Florina Meteș, purtător de cuvânt al IPJ Maramureș.
Și totuși accidente se întâmplă! Două tinere rănite la Sighet
Ieri, 18 iunie, poliţiştii din Sighetu Marmaţiei au intervenit la un accident de circulaţie în urma căruia două persoane au fost rănite. O tânără de 20 de ani din Şieu, care conducea un autoturism pe strada Gheorghe Şincai din municipiu, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi la intersecţia cu strada Ştefan cel Mare a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu peretele unui imobil.
În urma impactului, două tinere de 18 ani, ambele pasagere în autoturism, au suferit leziuni corporale şi au fost transportate la spital. Una dintre ele a rămas internată.
Conducătoarea auto nu se afla sub influenţa alcoolului.Cercetările continuă.
credit foto: JurnalMM.ro