Un accident de circulație s-a produs în urmă cu puțin timp pe drumul național 1 C, la intersecția cu drumul comunal spre Bozânta, în Lăpușel.
Din primele informați în accident au fost implicate mai multe vehicule, printre care un autobuz cu călători, o autoutilitară cu muncitori și două autoturisme.
Spre locul intervenției au plecat un echipaj de prim ajutor SMURD și un echipaj al Ambulanței.
În autocar erau 30 de persoane. Din fericire nimeni nu este rănit.
Actualizare 1
A fost găsită o victima de sex feminin cu traumatism genunchi si care a fost transp cu ambulanta la UPU Spitalului Județean de Urgență Baia Mare.
Actualizare 2: Patru autovehicule avariate şi o persoană rănită, pe fondul nepăstrării distanţei de siguranţă
Ieri, 19 iunie, în jurul orei 15.00, pe D.N.1C, în localitatea Lăpușel, s-a produs un accident de circulaţie în urma căruia patru autovehicule au suferit avarii iar o pasageră a fost rănită.
Verificările poliţiştilor rutieri au relevat că o femeie de 35 ani, domiciliată în comuna Valea Chioarului, care a condus un autoturism spre Baia Mare, nu a păstrat o distanță de siguranță şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar în fața sa de un tânăr de 23 ani, din Cavnic. În urma impactului, autoturismul acroşat a fost proiectat în autoturismul care circula în fața sa, care la rândul său a fost proiectat întru-un autobuz aflat în fața sa.
În urma accidentului rutier a rezultat rănirea ușoară a unei femei de 37 ani, pasageră într-ununul dintre autovehiculele implicate în accident. Aceasta a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Conducătorii auto purtau centura de siguranță și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.