Postul Paștelui este unul dintre cele două mari posturi din an și cel mai aspru dintre toate. Postul Paștelui 2024 începe după Moșii de iarnă și este ținut și în zilele noastre de foarte multe credincioși, din motive religioase, dar și de cei care cred în beneficiile postului asupra sănătății.
Conform tradiţiei bisericeşti, este cea mai lungă şi mai aspră perioadă de post din viaţa creştină. Remus Radulescu, despre semnificaţia Postul Paştelui.
Înainte de Paște, creștinii țin Postul Mare, perioadă care face referire la postul de 40 de zile și 40 de nopți pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a ținut înainte de a începe Propovăduirea Evangheliei. Postul de 40 de zile aduce aminte și de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, Decalogul, scris pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii.
Calcularea datei la care creştinii sărbătoresc Paştele ţine două fenomene naturale, unul cu dată fixă – echinocţiul de primăvară, iar altul cu data schimbătoare – Luna plină. Aceasta din urmă face ca data Paştelui să varieze în fiecare an. Biserica Catolică se raportează la echinocţiul de primăvară după calendarul gregorian, în timp ce Biserica Ortodoxă calculează acelaşi eveniment astronomic după calendarul iulian.
Postul Paștelui 2024 la catolici a început pe 14 februarie, iar la ortodocși, pe 18 martie şi se va termina pe 4 mai.
Pe toată perioada Postului Paștelui nu se fac nunți și botezuri. În afara zilelor de post de peste an, nu se fac nunţi în zilele Praznicelor împărăteşti şi nici în ajunul acestora, în săptămâna lăsatului sec de carne, în Săptămâna Luminată. Motivul pentru care nu se fac nunți în post este faptul că imediat după slujba Tainei Nunții sunt organizate petreceri cu multă mâncare și băutură, dar și cu o atmosferă ce este în contradicție cu atmosfera ce caracterizează perioada postului. Biserica nu permite săvârșirea cununiilor religioase în zilele de post tocmai pentru ca bucuria nunții să nu fie umbrită de restricțiile postului.
În vechime, la fel ca și în zilele noastre, postul era practicat ca un act de pietate personală, fiind un act de voință și credință și respectat după posibilitățile fiecăruia. Totuși, conducerea Bisericii a formulat reguli și îndrumări, mai mult sau mai puțin precise și obligatorii pentru toți în aceasta privință, reglementând timpul, durata și felul postirii. Potrivit Bisericii ortodoxe, respectarea postului este o datorie a oricărui bun credincios.
