Tinerii ortodocși de la Asociația Sfântul Mina au făcut un tur al Maramureșului, împărtășind daruri și empatie

0
71

Asociaţia Tinerilor Ortodocși Sfântul Mina Tăuţii de Jos reprezintă acel echilibru de care fiecare are nevoie. Credința, respectul pentru cei și cele din jur, dar și empatia față de aproape sunt elementele de bază care definesc asociația. Sâmbătă, 27 aprilie, tinerii ortodocși au avut o nouă activitate minunată, făcând un adevărat tur al județului. Primul popas a fost la Centrul de Vârstnici din Coroieni unde au cântat bunicilor și le-au oferit câteva daruri.Apoi s-au îndreptat spre Hărnicești, la familia Barna, o familie încercată, cu 6 copii și 2 nepoți.

 „Dragii de ei ne-au cucerit cu bucuria (precum Pollyana) și sinceritatea lor. Copiii noștri au dus daruri, au povestit, s-au jucat iar Ilarion (5 ani), Antonia (7 ani) le-au făcut cunoștință cu caprele și cu cățeii lor. Văzându-i împreună, încă o dată ne-au confirmat ce suflet curat și pur, fără răutate au copiii. Cu greu ne-am despărțit de ei și am plecat spre Săpanța, unde am vizitat Cimitirul Vesel și am cântat o priceasna în frumoasa biserică din incinta Cimitirului. Mulțumim părintelui Iustin Lutai pentru daruri. Ultimul popas l-am făcut la manastirea Săpanța Peri, un loc înălțător.” – arată reprezetanții asociației.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.