REVOLTA UNUI CAMPION MONDIAL – Copiii obligați să asculte IMNUL SECUIESC la Campionatul Național de Înot de la Miercurea Ciuc (VIDEO)

1
1039

Campionatului național de înot în bazin 25 m, seniori, tineret și juniori. Competiția se desfășoară la Miercurea Ciuc în perioada 7-10 noiembrie și este organizată de către Federația Română de Natație și Pentatlon Modern.

„Felicitări FRNPM pentru că obligați copiii să stea să asculte imnul secuiesc la Naționalele de Seniori ale României în România. Dacă nimeni nu s-a sesizat nici anul trecut, de ce să nu repetăm ilegalitatea?

Ca să nu uit, felicitări Federației și COSR pentru noul etalon al antrenorilor din România, prin alegerea noului antrenor, al lui Glință, o persoană dată/forțată să plece din înotul românesc prin 2003 pentru comportament inadecvat/ilegal cu o fetiță de 15/16 ani.

Nu de alta, dar unii dintre noi chiar încercăm să clădim o Românie curată, transparentă și sigură pentru copiii noștri, dar văd că celor de acolo, din București, de la Federație nu le prea iese”, a scris băimăreanul Ștefan Ioan Gherghel, campion mondial la înot, într-o postare pe pagina sa personală de Facebook.

Ștefan Gherghel este înotător român, deținător a multiple recorduri naționale și internaționale, vicecampion mondial și european în probele de 200m fluture și reprezentantul României la trei ediții a Jocurilor Olimpice. De asemenea, recent, băimăreanul și-a trecut în palmares și titlul de Campion mondial la categoria Masters.

Comenteaza cu Facebook

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Revoltător: Copiii obligați să asculte IMNUL SECUIESC - Razboiul Informational Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.