Primarul municipiului Baia Mare, Dăncuș Ioan Doru, a comunicat recent o serie de măsuri importante pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere și a condițiilor de curățenie din oraș. Într-un mesaj adresat băimărenilor, primarul a subliniat angajamentul administrației locale de a menține cetățenii informați cu privire la activitățile desfășurate.
Au început lucrările de refacere și completare a marcajelor rutiere în întreg municipiul Baia Mare. „Am dat startul refacerii marcajelor rutiere, respectiv a marcării acolo unde nu există, în întreg municipiul Baia Mare,” a declarat primarul. Aceste lucrări se desfășoară sub un nou acord cadru semnat cu o societate profesionistă, cunoscută pentru experiența sa în acest domeniu. „Îmi doresc ca băimărenii să beneficieze de calitate,” a adăugat acesta.
Pentru a minimiza disconfortul creat în trafic, lucrările sunt programate să aibă loc pe timp de noapte, între orele 22:00 și zorii zilei. „Am decis să realizăm aceste acțiuni pe timp de noapte pentru a nu încurca traficul rutier,” a explicat Dăncuș. Primarul a fost prezent pe teren în prima noapte de lucrări, în zona Buclei de pe bulevardul Independenței, pentru a supraveghea demararea acțiunii și a se asigura de buna desfășurare a acesteia.

Lucrările de marcare vor începe pe bulevardul Independenței, urmând să continue pe bulevardele Decebal, Regele Mihai I și Traian. Dacă vremea va permite, joi sau vineri se va trece la marcarea noului sens giratoriu realizat la intersecția străzilor Motorului și Mărgeanului, unde recent s-a finalizat așternerea covorului asfaltic. De asemenea, se vor corecta erorile existente în marcajele rutiere, unele dintre acestea fiind realizate neconform sau haotic.
În paralel cu lucrările rutiere, a început o acțiune amplă de igienizare, dezinfecție și reparație a coșurilor de gunoi stradale, multe dintre acestea fiind vandalizate recent. Primarul a menționat că vandalizarea coșurilor de gunoi este, în mare parte, rezultatul valorificării deșeurilor reciclabile la diverse lanțuri comerciale, care a condus la apariția „căutătorilor de reciclabile”.

Primarul Dăncuș a cerut Poliției Locale să fie mai vigilentă în privința acestui fenomen, pentru a combate rapid vandalismul și a menține curățenia orașului.
„Împreună cu colegii mei suntem la datorie și monitorizăm fiecare aspect ce ține de administrația publică locală… Ne ținem de cuvânt și, pas cu pas, intrăm într-o normalitate cu tot ceea ce ține de administrarea domeniului public, întreținerea acestuia și creșterea calității vieții în Baia Mare,” a concluzionat acesta.CMF: 21240002