Grigore Hodea, fratele mai mare al Preasfințitului Părinte Iustin, s-a mutat la Domnul. Odihnă veşnică

0
123

În zorii acestei dimineți, vineri, 31 mai, cel ce a fost tată, socru și bunic – vrednicul rozăvlean Grigore Hodea – s-a mutat la Domnul în urma unei suferințe, la vârsta de 70 de ani.

Un soț drept și cinstit, un tată creștin adevărat celor 5 copii pe care i-a primit în dar de la Dumnezeu (4 fete și un fecior) și un bunic mult iubit de cei 11 nepoți, părintele nostru a adormit în această dimineață la ora 3.30, după o suferință nici prea lungă, nici scurtă, dar grea în ultima ei parte, având lângă el pe soția Irina, fiul Iustin, fiicele și Maria din Italia, preoteasa Iustina și Irina. A plecat împăcat după ce s-a văzut cu fratele – Preasfințitul Părinte Iustin de mai multe ori, iar aseară, cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul.
Acum s-a întâlnit cu mama, care i-a fost înțelept sfătuitor și pildă de credință, măicuța Maria Magdalena!
Moroșanul Grigore Hodea a fost fratele mai mare al Preasfințitului Părinte Episcop Iustin cu 7 ani, rămânând amândoi orfani în urma trecerii la Domnul a tatălui Ștefan Hodea. PS Iustin a rămas orfan de la vârsta de 8 ani, și până în momentul când a plecat la mănăstire, la 14 ani, fratele Grigore a fost ca un adevărat și responsabil tată, îngrijindu-se de creșterea fratelui Ioan, cel ce avea să fie, prin rânduiala lui Dumnezeu, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului.
Slujbă înmormântării va fi săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, duminică, 2 iunie 2024, cu începere de la ora 15:00 la biserica de lemn Monument UNESCO „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Rozavlea Maramureșului Voievodal, după care va fi așezat în mormântul din cimitirul bisericii, în apropierea locului unde își doarme somnul de veci, tatăl Ștefan Hodea.

PS Părinte Episcop Iustin și familia toată mulțumește medicilor și asistentelor unde a fost internat (la Spitalul de boli infecțioase, o vreme, și în ultima săptămână, la Spitalul Județean „Constantin Opriș” din Municipiul Baia Mare.
În aceste momente triste și îndurerate ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să îi facă parte dreptcredinciosului Grigore Hodea de odihnă veșnică unde nu este durere, întristare nici suspin, ci viață fără de sfârșit! Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Scurte date biografice:
Hodea Grigore, s-a născut la data de 20 iulie 1954 în localitatea Rozavlea, județul Maramureș, din părinții dreptcredincioși Ștefan și Maria, fiind al treilea prunc al acestei familii binecuvântate de Dumnezeu, având două surori Irina și Maria, dar și un frate – Preasfințitul Părinte Episcop Iustin. La vârsta de 14 ani a rămas orfan de tată, iar Grigore a rămas stâlpul casei. S-a căsătorit la data de 4 ianuarie 1978 cu soția Irina, fiind binecuvântați cu cinci copii: patru fete și un băiat, care, la rândul lor, i-au dăruit 11 nepoți, pe care i-a iubit cu tot sufletul și au fost alinarea lui în suferință. A fost un om credincios, foarte harnic, muncitor și săritor în a-și ajuta aproapele. S-a mutat la Domnul, vineri, 31 mai, la ora 3:30 la Spitalul Județean „Constantin Opriș” din Municipiul Baia Mare.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică…

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.