Impostură marca PNL: CV-uri fabricate și ”îmbunătățite”!

2
497

După exemplul luat de la colegii USR-iști, liberalul maramureșean cu pretenții de primar/senator, Cristian Niculescu Țâgârlaș și-a fabricat și îmbunătățit cv-ul ca să dea bine în ochii alegătorilor. După exemplul Allen Colban a falsificat rubrica „studii” și și-a asumat Facultatea de Drept la UBB.

Am fost contactați de către un fost coleg de facultate care ne-a atras atenția asupra falsului din cv-ul postat pe rețelele de socializare. Ne-a povestit cum Cristi a dat admitere la Drept la UBB și nu a fost admis, nereușind să obțină nota necesară.

În acest sens, s-a reorientat spre Facultatea privată de Drept „Dimitrie Cantemir” unde a urmat cursurile deși la acea vreme universitatea respectivă nu era acreditată. La final a susținut examenul de Licență la UBB în urma unui acord între cele două universități.

Ne punem întrebare de ce nu își face public cv-ul, de ce presa nu se interesează de cv-ul acestui domn care a aspirat la funcția de primar, a fost viceprimar, este consilier local și mai nou, candidat la un mandat de senator în Parlamentul României.

Are ceva de ascuns acest domn care dă lecții de morală și de deontologie profesională când își falsifică studiile.

Cât poți să fi de impostor să-ți treci în CV că ai studiat la o facultate la care ai picat la admitere?

Asemenea șarlatani vrea PNL să trimită în Senat?

Acest șarlatan a fost viceprimat interimar! Acest șarlatan vrea să reprezinte intersele maramureșenilor în Parlamentul României!

Acest șarlatan vorbește despre alții, dar el își falsifică cv-ul!

Ce mai contează un mic fals în CV când scopul este unul măreț, iar ținta una notabilă: Senatul României.

Ne întrebăm câți dintre colegii din Baroul Maramureș știu de această impostură pusă la cale cu premeditare de Țâgârlaș.

L-am întreba pe decanul Baroului Maramureș, Florin Andreicuț dacă știa în momentul în care a filmat un videoclip de susținere că asociază imaginea Baroului Maramureș cu cea a unui impostor.

Așteptăm cu interes un răspuns din partea președintelui PNL Maramureș și al decanului Baroului Maramureș legat de falsul în cv al domnului Cristian Țâgârlaș și de ce PNL Maramureș susține asemenea persoane la Senat. Pe această cale, la fel ca și în celelalte cazuri de falsuri în cv, cerem public retragerea impostorului din cursa electorală și din viața politică. Românii sunt sătui de IMPOSTURA unor politicieni!

Comenteaza cu Facebook

Loading...

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.