Clubul Sportiv XPO Racing organizează în perioada 28-30 august 2020 în municipiul Baia Mare și pe DN 18 Pasul Gutâi, sub de numirea de „Trofeul Gutâi”, etapa a IV a din Campionatul Național de Viteză în Coastă – Total 2020. Viteza în coastă este una din cele mai vechi și mai apreciate competiții automobilistice din România. Campionatul este organizat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv. Această competiție revine după o pauză de 9 ani, perioadă în care traseul pe care se va desfășura a beneficiat de lucrări de reabilitare, ceea ce va face din competiție una mai deosebită. Traseul, având o lungime de 5,2 km este cel mai lung din campionat.
Evenimentul este organizat cu sprijinul autorităților locale: Primăria municipiului Baia Mare, Consiliul Județean Maramureș, Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Maramureș, Serviciul Județean de Ambulanță, Primăria și Poliția orașului Baia Sprie, Serviciul Drumuri Naționale Maramureș, compania Aktor, a mai multor sponsori din mediul privat: Maya’s Events, Nocturne Stadioane, EDS Electric, Autoland, Benro Parts, Policlinica Sfânta Maria, MRK, Complex Turistic Șuior, Hotel Carpați, Salcor, Califormia Tyres, RCS-RDS, Școala de Șoferi Ticu, dar și a unui număr mare de voluntari. Drept dovadă că acest sport este apreciat în județul nostru și oamenii și-au dorit revenirea competițiilor automobilistice.
Pentru o mai bună promovare a evenimentului, concursul propriu-zis va fi precedat în ziua de vineri de o prezentare oficială a concurenților, care se va desfășura în centrul istoric al municipiului Baia Mare, desigur, sub rezerva restricțiilor impuse de autorități în vederea prevenirii răspândirii noului coronavirus.
În vederea bunei desfășurări a concursului, în zilele de 29 și 30 august 2020, vor fi impuse restricții de circulație pe DN 18 Pasul Gutâi, aspect pe care dorim să îl aducem la cunoștința celor care și-au făcut planuri de deplasare în acel sfârșit de săptămână. Astfel, vor fi impuse restricții după cum urmează:
-în 29.08.2020 drumul va fi închis circulației publice în intervalul 07:30 – 14:00 , 15:00 – 18:00
-în 30.08.2020 drumul va fi închis circulației publice în intervalul 07:30-13:00 , 14:00 – 18:00
Pentru cei care doresc să se deplaseze din municipiul Baia Mare spre municipiul Sighetu Marmației, le este recomandată ruta alternativă pe DJ 184 Cavnic. Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente.
Asociația Club Sportiv XPO Racing, Prin președinte Pîrvu Ionuț-Rareș