EXCLUSIV – SPAIMA DE COVID-19: O mămică ținută cu copilașul în brațe 4 ore în fața spitalului Sighet. Fetița în vârstă de un an și 9 luni avea 39,9 febră

0
746

Caz uluitor în noaptea de sâmbătă spre duminică la Secția de Pediatrie a Spitalului Municipal Sighetu Marmației. O mamică din Sighetu Marmației, culmea fiică de CADRU MEDICAL, a fost ținut peste patru ore în fața unității spitalicești.

Frica de noul coronavirus a dus pur și simplu la umilirea femeii chiar de către colegii ei. Maramurșeanca a venit la spital după ce fiica ei în vârstă de 1 an și 9 luni avea febră mare: 39,9 după cum suține femeia.

”Am fost plimbată de la o secție la alta ore bune. Am ajuns la spital în jurul orei 21.30 și până la ora 1.50 ne-au plimbat dintr-o parte într-alta. La pediatrie, dna dr. A.P. a refuzat categoric internarea fetiței de un an și nouă luni. Avea 39,9 febră și am stat cu ea afară mai bine de patru ore. După mai multe telefoane s-a găsit un loc într-un salon. Acum starea generală este bună. Așteptăm confirmarea sau infirmarea testului covid” ne-a povestit mămica din Săliștea de Sus, fiică de cadru medical așa cum spuneam.

”Nouă nu ne-a venit să credem că se poate întâmpla așa. Am sunat la toate cunoștințele în toiul nopții. Nimeni nu a vrut să le interneze pentru consult și tratament. A fost sunat și directorul spitalului, care s-a arătat extrem de supărat că este deranjat la o oră târzie pentru niște fleacuri! Să ți un copil cu febră mare în curte și o mămică disperată și care plângea pentru că nu știa încotro să mai sune și ce să mai facă sunt niște fleacuri? Mă întreb dacă în locul mămicii care este cadru medical era o mămică singură, dintr-o zonă rurală, care nu avea habar unde să sune ce se întâmpla?” ne-a transmis o cunoscută a mămicii, cadru medical.

Vom reveni cu detalii despre acest caz.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.