ERA PREVIZIBIL – Vasile Moldovan nu mai este prefect de Maramureș. Cine îi ia locul

0
1044

Așa cum era de așteptat, Guvernul Orban a trecut la schimbarea reprezentanților în teritoriu. Mutarea nu s-a făcut așa cum anunțase prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, adică la 48 de ore după învestirea cabinetului. De atunci, au trecut de vreo 20 de ori 48 de ore. Dar schimbările au venit în cele din urmă.

Pe ordinea de zi a ultimei ședințe de guvern s-au aflat și înlocuirile din funcție a prefecților. Toți prefecții din țară au fost demiși din funcție. Ca atare, Vasile Moldovan nu mai este prefectul județului Maramureș. Decizia a fost publicată deja în Monitorul Oficial nr. 993 din 11 decembrie (MO de azi, însă decizia a fost luată ieri). Hotărârea este nr. 870 din 2019 și prevede încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Maramureș. Pentru posteritate, să spunem că Vasile Modovan a fost învestit în data de 1 august 2017, bifând, așadar, doi ani, patru luni și nouă zile în această funcție.

Totuși, pe ordinea de zi nu s-au aflat și numirile noilor prefecți. Astfel, continuitatea, la nivel de interimat, va fi asigurată de subprefecți. La nivel de Maramureș, Alexandru Cosma, numit de asemenea în timpul vechiului guvern, va îndeplini îndatoririle de prefect până la noi măsuri. Evident, va urma și demiterea lui Cosma din funcție în scurt timp.

Momentan nu se cunoaște când va fi numit noul prefect. Unele surse menționează faptul că această mutare ar putea avea loc la începutul săptămânii viitoare, însă situația este una dinamică și se poate schimba oricând. La nivel de prefect, în continuare în cărți se află Remus Timiș, din partea PMP, ca urmare a negocierilor generate de scorul bun al PMP-iștilor în județ.

În ceea ce privește viitorii subprefecți (pentru că vor fi doi, nu unul! legea permite doi subprefecți, însă ce ne facem cu reducerea cheltuielilor?), bursa zvonurilor indică mai multe nume din rândul ALDE și PNL. Propunerea ALDE va fi Cornelia Luca, fost candidat la Primăria Ulmeni și soția primarului din Sălsig (din partea PSD). În ceea ce-i privește pe liberali, aceștia ar căuta încă o persoană considerată agreată. Rămâne de văzut care va fi câștigătorul.

Crin CĂLĂUZ

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.