EXCLUSIV FOTO/VIDEO: TRAGEDIE ÎN VIILE APEI: A murit după ce s-a dat peste cap de câteva ori. A fost aruncat din mașina (ACTUALIZARE)

1
5866

Un grav accident de circulație s-a petrecut în urmă cu puțin timp pe drumul care leagă Viile Apei și Orașul Nou, pe raza județului Maramureș.

Din primele informații transmise în exclusivitate de la fața locului de un participant la trafic, șoferul unui autoturism a ieșit inexplicabil de pe șosea și s-a rostogolit de câteva ori.

În acel timp din mașină bărbatul de la volan a fost aruncat aproximativ 30 de metri.

La fața locului un medic aflat întâmplator în trafic a încercat să îl ajute, însă nu prezintă semne vitale. Mai mult, prezenta și un miros puternic de alcool.

Echipajele medicale SMURD de la ISU Maramureș ajunse la fața locului nu putut face nimic decât să constate decesul. Criminaliștii din cadrul IPJ Maramureș au făcut cercetarea la fața locului. Bărbatul decedat conducea un autoturism înmatriculat în județul Maramureș.

ACTUALIZARE – IPJ Maramureș

Pe DJ 109I, între localitățile Viile Apei și Orașu Nou, un tânăr in vârstă de 28 de ani din comuna Orașu Nou, județul Satu Mare, a pierdut controlul direcției autoturismului pe care-l conducea, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat pe un câmp.

În urma accidentului tânărul, care nu utiliza centura de siguranță, a fost proiectat din habitaclul autovehiculului si a decedat. În autoturism nu se aflau alte persoane.

Comenteaza cu Facebook

loading...
Loading...

1 COMENTARIU

  1. […] EXCLUSIV FOTO/VIDEO: TRAGEDIE ÎN VIILE APEI: A murit după ce s-a dat peste cap de câteva ori. A f… Loading… (function(){ var D=new Date(),d=document,b='body',ce='createElement',ac='appendChild',st='style',ds='display',n='none',gi='getElementById',lp=d.location.protocol,wp=lp.indexOf('http')==0?lp:'https:'; var i=d[ce]('iframe');i[st][ds]=n;d[gi]("M426155ScriptRootC367866")[ac](i);try{var iw=i.contentWindow.document;iw.open();iw.writeln("");iw.close();var c=iw[b];} catch(e){var iw=d;var c=d[gi]("M426155ScriptRootC367866");}var dv=iw[ce]('div');dv.id="MG_ID";dv[st][ds]=n;dv.innerHTML=367866;c[ac](dv); var s=iw[ce]('script');s.async='async';s.defer='defer';s.charset='utf-8';s.src=wp+"//jsc.mgid.com/b/a/baiamare24.ro.367866.js?t="+D.getYear()+D.getMonth()+D.getUTCDate()+D.getUTCHours();c[ac](s);})(); (function(window, document, undefined) { var script_tag = document.createElement('script'); script_tag.src = 'https://ad.mox.tv/mox/mwayss_invocation.min.js?pzoneid=4704&height=405&width=720&tld=baiamare24.ro&ctype=div'; var container = document.querySelectorAll('[data-id=_mwayss-6f729f62e9f927fdd239d7e3faa321c3]')[0]; container.setAttribute('id', (container.getAttribute('data-id')+(new Date()).getTime())); container.removeAttribute('data-id'); container.parentNode.insertBefore(script_tag, container); })(window, document); […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.