EXCLUSIVITATE / MONSTRUL DE LA MOISEI: Un tată şi-ar fi violat astăzi fiica de 17 ani. Medicii spun că minte. Fata susține că a pipăit-o. Ce spun poliţiştii (ACTUALIZARE)

0
9903

Informaţii de coşmar ne parvin de la Moisei, unde o adolescentă în vârstă de 17 ani a fost violată de tatăl ei.

Grozăvia s-a petrecut în această dimineaţă, la domiciliul celor doi, în timp ce mama era la serviciu, la Borşa.

Conform informaţiilor noastre, imediat după comiterea faptei bărbatul a dispărut fără urmă.

Victima a reuşit să ceară ajutorul vecinilor şi al poliţiei, cu toate că prezenta o hemoragie puternică. La faţa locului s-au deplsat echipaje de poliţie şi medicale, fata fiind transportată la spital. A fost anunţată şi mama, fiind dusă ulterior la audieri.

De precizat că familia mai are două fete.

ACTUALIZARE – IPJ Maramureș

Conform informațiilor furnizate de IPJ Maramureș reiese faptul că fapta nu se confirmă. ”Din verificările efectuate până în acest moment s-a stabilit că nu este vorba de un viol. Se continuă cercetările urmând a se stabili cu exactitate ce s-a întâmplat” au precizat reprezentanții IPJ Maramureș.

De altfel, sursele noastre spun că adolescenta ar fi la menstruație și de aici și balta de sânge în care a fost găsită.

ACTUALIZARE – Surse anchetă

Pe de alta, aceleași surse susțin că adolescenta ar fi recunoscut că nu a fost violentă, dar susține că tatăl ei a pipăit-o în zonele intime. Mai mult, minora spune că tatăl ei ar fi fost sub influența băuturilor alcoolice. Din acest motiv, ancheta coordonată de un procuror continuă urmând să se stabilească și încadrarea juridică a eventualelor fapte.

Actualizare – IPJ Maramureş

Bărbatul, în vârstă de 53 de ani, a fost depistat și internat la spitalul din Sighetu Marmației în vederea efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice. A fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de agresiune sexuală.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.