SCANDAL LA CAVNIC: PNL-iștii supărați foc pentru primirea primarului, fost PSD-ist în partid

0
2433

Acceptarea cu surle și trâmbițe a primarului orașului Cavnic, fost PSD-ist Vladimir Petruț, în rândurile Partidului Național Liberal a creat un val de reacții crunte la nivelul Organizației Locale PNL Cavnic. Se folosesc cuvinte dure: racolare, nu am fost consultați, nu suntem de acord, nu am avut niciun cuvânt de spuse, decizie abuzivă și sfidătoare, traseism politic murdar. Redăm comunicatele primite de la această organizație:

Dragi cavnicari și simpatizanți ai PNL,

Dorim să luați la cunoștință faptul că organizația PNL Cavnic se dezice de hotărârea luată de PNL Maramureș de a-l accepta ca membru pe d-nul Petruț Vladimir. Noi nu am fost consultați în această privință și nici nu am avut un cuvânt de spus. În aceste condiții vă anunțăm că echipa noastră nu este de acord cu decizia luată și așteptăm un dialog cu organizația PNL Maramureș.

Domnule Președinte al PNL Maramureș, Ionel Bogdan,

Membrii și simpatizanții organizației PNL Cavnic au luat la cunoștință cu stupoare decizia BPJ Maramureș de a-l racola ca membru PNL pe domnul Petruț Vladimir, probabil în vederea nominalizării acestuia pentru a candida la alegerile locale din 2020.

Biroul operativ al PNL Cavnic se delimitează de această decizie, considerând-o abuzivă şi sfidătoare. Apreciem că organizația locală ar fi trebuit consultată în prealabil pentru a avea și punctul nostru de vedere.

În primul rând, traseismul politic murdar nu este o caracteristică a organizației noastre, ori domnul Petruț Vladimir excelează în această privință, traversând până în prezent prin mai multe formațiuni politice (PSD-PPDD-UNPR-PSD-PNL).

În al doilea rând, imaginea pe care și-a format-o în mediul online este complet eronată, fiind contrazisă de starea de fapt. Faptul că la alegerile europarlamentare s-a obținut un scor bun în favoarea PNL-ului nu i se datorează.

În al treilea rând, modul în care își exercită funcția de ales local este în contradicție cu valorile liberale și principiile care stau la baza administrației locale: lipsa transparenţei în furnizarea informaţiilor de interes public solicitate de nenumărate ori de către organizaţia locală sau alte persoane interesate, sumele enorme rămase neplătite care pun oraşul în perspectiva situaţiei de faliment, modul dictatorial de a lua decizii, şantajul pentru a induce o stare de frică în rândul persoanelor din instituţiile publice, minciunile în cascadă referitoare la proiecte europene şi naţionale fantasmagorice.

Nu în cele din urmă, dorim să evidenţiem modul în care a denigrat continuu membrii PNL, în special în cadrul campaniilor pentru alegerile locale, naţionale şi europarlamentare.

Trecutul politic al domnului Petruţ arată inconsecvenţa în aderenţa la diferite crezuri şi idei politice, reuşind până în acest moment să spulbere toate organizaţiile locale din care a făcut parte. Aşadar, la alegerile locale din 2020 nici PNL-iştii, nici PSD-iştii nu vor vota în favoarea domnului Petruţ, iar calculele dumneavoastră se vor dovedi eronate.

Vă mulţumim.
Biroul organizaţiei PNL Cavnic

credit foto – facebook.com/vladimir petrut

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.