NEBUNIE ÎN BAIA MARE: Băimărenii își adăpostesc mașinile. Alerta prin RO/ALERT merge și nu prea (galerie foto)

0
1529

În urmă cu puțin timp autoritățile au emis un mesaj de avertizare prin sistemul Ro/Alert prin care avertizeaza populația cu privire la producerea de fenomene meteo extreme.

”Ploi torențiale (35/40 l/mp), descărcări electrice, grindină (MEDII ȘI MARI), vânt puternic. Luați măsuri de ADĂPOSTIRE”.

La fel și sistemul DSU prin intermediul aplicației a distribuit următorul mesaj:

COD : PORTOCALIU

Valabil până la ora 18:00

In zona : Județul Maramureş: Baia Mare, Baia Sprie, Tăuții-Măgherăuș, Copalnic-Mănăștur, Șisești, Satulung, Recea, Dumbrăvița, Cicârlău, Groși, Ardusat, Săcălășeni, Coltău, Coaș;

Se vor semnala : ploi torenţiale care vor depăşi 35 … 40 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni medii şi mari, vânt care trecator va avea aspect de vijelie

NU TOȚI BĂIMĂRENII AU FOST AVERTIZAȚI

La scurt timp după avertizarea populației prin sistemul RO/ALERT băimărenii au invadat paginile de socializare cu capturi ale mesajului. Au fost oameni care au primit mesajul, dar și care nu au primit niciun fel de sms.

”Eu locuiesc pe strada Petru Maior din Baia Mare. Nu am primit niciun fele de mesaj de avertizare cu privire la astfel de fenomene meteo extreme. Nici astăzi și nici când a fost furtuna devastatoare de acuma două săptămâni” ne-a scris Flaviu R., băimărean.

PARCAREA SUBTERANĂ VIVO LUATĂ CU ASALT DE BĂIMĂRENI

Imediat după ce s-a dat anunțul cu privire străzile din zona mall-ului VIVO pur și simplu s-au blocat. Zeci de băimăreni au luat cu asalt parcarea subterană în încercarea de a-și adăposti autoturismele de grindina de medii și mari dimensiuni anunțată!

Altii au oprit în toate benzinăriile din Baia Mare, blocându-le.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.