BAIA MARE SĂLBATICĂ: Trei tineri arestaţi preventiv pentru lovire sau alte violenţe şi infracţiuni la regimul armelor

0
598

Vineri, 7 iunie, polițiștii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare au dispus reținerea pentru 24 de ore a trei bărbaţi, cercetaţi pentru lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor. Aceştia au fost prezentaţi Judecătoriei Baia Mare, care a dispus arestarea lor preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

La data de 27 mai a.c., în jurul orei 02.20, Poliţia municipiului Baia Mare a fost sesizată despre faptul că în faţa unui local public de pe strada George Coşbuc din municipiu are loc un scandal. La faţa locului poliţiştii au identificat doi băimăreni, care au precizat că au fost agresaţi de către trei tineri necunoscuţi, care aveau asupra lor obiecte contondente şi pistoale cu gaze şi care ulterior au plecat cu un autoturism.

Poliţiştii au demarat activităţile de cercetare şi investigare, reuşind să identifice trei tineri, cu vârste cuprinse între 29 şi 32 de ani, bănuiţi de comiterea faptelor. Totodată, în urma extinderii cercetărilor poliţiştii au stabilit că în faţa aceluiaşi local public, cei trei ar fi agresat un alt băimărean, lovindu-l cu un baston telescopic.

În baza probatoriului administrat, vineri, 7 iunie, faţă de cei trei tineri a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore. Aceştia au fost prezentaţi Judecătoriei Baia Mare, care a dispus arestarea lor preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă fără drept.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.