Soluții pentru a suplimenta numărul de paturi pentru pacienții infectați cu Sars-Cov-2: Secția Pediatrică Distrofici III sau Corpul D3 a Spitalului din Borșa ar putea fi transformate în secții Suport Covid

0
157

Managerii unităților spitalicești din Maramureș au participat azi, 16 noiembrie 2020, la o videoconferință. Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, a dorit să afle care este situația la zi a numărului de paturi destinat pacienților infectați cu coronavirus. De asemenea, s-a discutat și despre găsirea soluțiilor necesare pentru suplimentarea locurilor din secțiile de Anestezie Terapie Intensivă SARS CoV-2, dar și ale celor destinate pentru pacienții cu forme ușoare și medii a acestei afecțiuni pentru a degreva personalul medical de la Spitalul de Pneumoftiziologie ”Dr Nicolae Rușdea” – Spital Suport și de la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie din Baia Mare.

În momentul de față, împreună cu managerii unităților spitalicești, am identificat două soluții pentru a reuși să suplimentăm numărul de paturi pentru pacienții pozitivi cu COVID-19. Una dintre acestea este utilizarea fostei clădiri din Baia Mare în care a funcționat Secția Pediatrică Distrofici III. Trebuie să vedem exact care sunt posibilitățile ca această clădire să fie amenajată și dotată corespunzător astfel încât, aici, să fie alocate aproximativ 45 de paturi. De asemenea, luăm în calcul și posibilitatea transformării corpului D3 al Spitalului din Borșa în Compartiment tampon unde să se acorde îngrijiri pacienților cu forme ușoare și medii”, a subliniat Ionel Bogdan.

Managerii spitalelor din Maramureș și-au arătat deschiderea pentru a colabora astfel încât să se asigure personalul medical și auxiliar necesar care să lucreze cu bolnavii ce vor ajunge în aceste compartimente.

Pe lângă cazurile de coronavirus, în continuare, medicii acordă tratamente medicale necesare tuturor pacienților cu afecțiuni cronice, cazurilor de urgență sau cu alte patologii. Președintele Consiliului Județean Maramureș a mulțumit încă o dată întreg colectivului medical care lucrează în unitățile spitalicești din județ pentru grija și empatia de care dau dovadă.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.