Mesajul credincioșilor de la Nicula: „Sunt lacrimi de iertare”

0
224

Zeci de mii de credincioşi sunt prezenţi la Mănăstirea Nicula pentru a se ruga la icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni. Ploaia torențială nu i-a speriat pe credincioși, care spun că se bucură din plin de darul divin.

20.000 de pelerini au făcut noapte albă la mănăstirea Nicula. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost scoasă afară pentru ca oamenii veniţi din toată ţara să se poată închina. Până la miezul nopţii întreaga zonă răsuna de acordurile Prohodului Maicii, pentru ca mai apoi să se săvârşească slujba şi procesiunea Icoanei. Rugăciunile privegherii au continuat până în zori.

„Plânge cerul… sunt lacrimi de iertare”, a scris pe pagina sa de Facebook, o femeie care a participat la ceremonia religioasă, mesaj însoțit și de un video cu ploaia de ieri seară.

Reamintim că meteorologii au emis duminică după-amiaza o avertizare Cod roșu de ploi valabilă în județul Cluj. A fost rupere de nori pe dealul de la Nicula, acolo unde încă de ieri pelerinii au venit să se roage la mănăstire, conform tradiţiei anuale de Sfânta Maria. Din cauza condiţiilor meteo slujba a fost întreruptă, iar oamenii s-au adăpostit sub umbrele şi folii de plastic.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.