Ediţia din acest an a Turului României la ciclism trece prin Maramureş

0
251

În perioada 6–11 septembrie are loc Turul României, una dintre cele mai prestigioase curse de ciclism rutier din sud-estul Europei și unul dintre cele mai importante evenimente cicliste internaționale din România.

Ediţia din acest an, cea de-a 55-a, se va desfășura pe un traseu de peste 850 km şi va alinia la start 22 de echipe din 13 ţări, precum Spania, Columbia, China, Irlanda, Polonia, Cehia, Italia, Austria, Germania, Olanda, Noua Zeelandă.
În competiţie sunt înscrise echipele naţionale ale României şi Bulgariei, precum şi toate cele trei echipe continentale din România: Mentorise Elite Team CFX, Giotti Victoria Savini Due şi Team Novak.

Caravana Micii Bucle porneşte din Satu Mare şi va trece, înainte de a ajunge în ultima etapă la Bucureşti, prin Bistriţa, Târgu Mureş, Făgăraş şi Curtea de Argeş, traversând printre altele Ţara Lăpuşului (Maramureş), Colinele Transilvaniei şi Transfăgărăşanul, una dintre cele mai spectaculoase şosele din ţară.

Judeţul nostru face parte din prima etapă, respectiv Satu Mare – Bistriţa.

În Maramureş traseul parcurge nu mai puţin de 60 de kilometri, astfel: Mogoșești – Satulung – Arieșu de Pădure  – Cătălina – Coaș – Rușor – Târgu Lăpuș – Dămăcușeni – Suciu de Jos.

Programul etapelor din Turul României:

Etapa 1 (7 septembrie) Satu Mare – Bistriţa;
Etapa 2 (8 septembrie): Bistriţa – Târgu Mureş;
Etapa 3 (9 septembrie): Târgu Mureş – Făgăraş;
Etapa 4 (10 septembrie): Cristian – Curtea de Argeş;
Etapa 5 (11 septembrie): circuit în Bucureşti.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.