ULTRAJ: Încă un polițist local bătut în Baia Mare. Agresorul a fost arestat preventiv

0
361

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispus, la data de 24.04.2021, punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului V.S.G. pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. 1 și 4 Cod penal raportat la art. 193 alin. 2 Cod penal. La data de 23.04.2021, faţă de numitul V.S.G. a fost luată măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore.

 Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că inculpatul V.S.G., în data de 23 aprilie 2021, în jurul orei 17:20 a exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate B.N.A. – polițist local, care se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat un număr de 1-2 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

 La data de 24 aprilie 2021, dosarul a fost înaintat instanţei cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru 30 de zile, cerere admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Baia Mare.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

CITEȘTE ȘI:

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.