SINTEZĂ RAPORT CONTROL – Bolnavii de cancer din Spitalul Județean Baia Mare, hrăniți de 8 lei pe zi în loc de 15 lei pe zi. Fosta conducere este anchetată

0
284


În urmă cu câteva săptămâni, în urma unor imagini cu mâncarea oferită pacienților din Spitalul Județean de Urgență care au ajuns în mediul public, președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, anunța demararea unui control la unitatea spitalicească. Au trecut zilele, iar raportul Corpului de control a venit, aducând cu el explicația pentru care meniurile se prezentau… cum se prezentau.

Raportul Corpului de control al președintelui Consiliului Județean Maramureș, solicitat de către jurnalista Mica Svab de la TL+, este unul cât se poate de revoltător. Așteptăm ca persoanele responsabile care au luat de la gura copiilor și bolnavilor, al căror meniuri și așa erau în valoare de numai 10 lei, să fie trași la răspundere legal. Pe românește, s-a furat de la gura copiilor bolnavi, dar și a celorlalți pacienți.


Președintele Consiliului Județean, Ionel Bogdan:

„De-aia mâncarea era cum era, pentru că era o economie de 3-4 lei la fiecare meniu zilnic, deci, din capul locului, nu aveai cum să acoperi toate mesele așa cum trebuie.”

Raport oficial: Niciunul dintre meniurile pentru pacienți nu a avut prețul apropiat de valoarea alocată.

Meniu colecist I cu o alocare financiară la nivelul sumei de 10 lei. Preț mediu rezultat în urma calculelor de cost 3,11 lei/zi.
Meniu oncologie cu o alocare financiară la nivelul sumei de 15 lei. Preț mediu rezultat în urma calculelor de cost 8,42 lei/zi.
Meniu lăuze cu o alocare financiară la nivelul sumei de 15 lei. Pret mediu rezultat în urma calculelor de cost 7,17 lei/zi.
Meniu pediatrie 3-16 ani cu o alocare financiară la nivelul sumei de 12 lei. Preț mediu rezultat în urma calculelor de cost 7,25 lei/zi.
Meniu Ulcer I cu o alocare financiară la nivelul sumei de 10 lei. Preț mediu rezultat în urma calculelor de cost 3,82 lei/zi.

Raport oficial: Diferențele amintite s-au concretizat la nivelul lunii Ianuarie 2021 într-o economie la bugetul SJUBM de 58 776,071 RON, alocată preparării hranei pentru bolnavi, necheltuită, însă, în acest scop.

Numai în luna ianuarie, pacienții au primit mâncare de nici două treimi din banii alocați. Așa au rămas necheltuiți aproape 60.000 de lei.

Ce s-a întâmplat cu banii? Urmează sa stabilească a doua anchetă declanșată acum. Între timp, managerul spitalului a fost înlocuit.

Raportul oficial integral în galeria foto

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.