Sighetu Marmației: 140 mp din acoperișul unei case a ars ca o torță. Cauza – coșul de fum neprotejat termic

0
564

Pompierii Detașamentului Sighetu Marmației au intervenit, ieri după-amiază, la un incendiu semnalat, puțin înainte de ora 16.00, la o gospodărie situată pe strada Cloșca din municipiu. Trei echipaje de stingere și unul de prim ajutor EPA SMURD s-au deplasat de urgență la locul indicat.

Echipajele de intervenție au acționat timp de aproape două ore pentru localizarea și lichidarea incendiului. Casa a fost salvată, dar acoperișul imobilului a ars pe o suprafață de circa 140 de metri pătrați. Din primele cercetări, incendiul s-a declanșat din cauza coșului de fum neprotejat termic față de materialele combustibile din jur.

Valul de aer polar, care ne afectează în aceste zile, a dus la scăderea drastică a temperaturilor. În acest context, reamintim cetățenilor câteva din cele mai importante măsuri de prevenire, referitoare la exploatarea sobelor, a coșurilor de fum și a instalațiilor electrice:

• înainte de utilizare, sobele trebuie verificate, reparate şi curăţate pentru a fi în perfectă stare de funcţionare;

• se va folosi numai materialul combustibil pentru care a fost destinată soba;

• sobele se vor utiliza numai cu uşiţa de alimentare închisă;

• este interzisă folosirea lemnelor mai lungi decât dimensiunile focarului;

• în faţa uşiţelor de alimentare a sobelor, pardoseala combustibilă se protejează cu tablă metalică având dimensiunile de cel puțin 0,70 x 0,50 m;

• cenuşa şi jarul provenite de la sobe trebuie să fie depozitate într-un loc special amenajat.

• verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum se efectuează numai de către persoane specializate;

• coşurile, burlanele şi canalele de fum trebuie să fie izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor;

• în podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei, ce pot fi surse de aprindere;

• Nu folosiți mijloace electrice de încălzire locală improvizate!

• Reparaţiile la instalaţiile electrice vor fi executate doar de personal autorizat!

• Supravegheați permanent mijloacele de încălzire electrice aflate în funcţiune!

foto arhivă

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.