Sâmbătă după-amiază, în uriașa sală Eleftheria din Nicosia (7.000 de locuri) s-a disputat prima manșă a 16-imilor de finală din EHF European Cup, dintre CS Minaur Baia Mare și Parnassos Strovolou (Cipru). Băimărenii s-au impus cu scorul de 28-25, iar mâine vor încerca să obțină calificarea în optimile de finală. La ce am văzut în primul meci, n-ar trebui să ratăm această oportunitate.
Per ansamblu, jocul a fost dominat de băieții antrenați de Adi Petrea și Alexandru Sabou, dar au existat destul de multe sincope, în special urmare a greșelilor de tehnică individuală sau a mingilor pierdute pe erori neforțate. Minaur a părut însă stăpână pe sine, a condus în cvasitotalitatea timpului de joc și a obținut o victorie destul de clară. Una “construită” în momentele în care a prins poarta sau apărarea și-a făcut treaba, am mers pe contraatac, unde s-a marcat de șase ori.
Echipa gazdă s-a străduit să facă un meci bun, a fost extrem de artăgoasă și a încercat să pună presiune pe arbitri, însă grecii s-au descurcat destul de bine.
Așteptăm meciul de mâine și o evoluție mai bună a băieților noștri, precum și calificarea în faza următoare. Manșa a doua va avea loc tot de la ora 17.00, iar Minaur va fi “gazdă”.
Parnossos Strovolou – CS Minaur Baia Mare: 25-28 (13-15)
- Eleftheria Stadium din Nicosia
- Arbitri: Panagiotis Naskos și Vasilis Charitsos (ambii din Grecia). Delegat EHF: Sotiris Constantinou (Cipru)
- Aruncări de la 7m: 4-3 (transformate: 3-2; au ratat Stoumpis / Kotrc). Minute de eliminare: 14-8 (în min. 60, Giannopoulos a primit roșu pentru blocarea balonului în cercul de la centru la o aruncare spre poarta goală)
- Parnassos: Demetris Tartios (13 intervenții, a apărat și un 7m) – Georgos Papakyprianou 11/13 (3 din 7m), Dimitris Nikiforou 5/7, Antonios Chalaris 4/5, Dimitrios Stoumpis 3/7, Georgios Christodoulou 1/2, Vassillis Demosthenous 1/1, Dimitros Giannopoulos, Egor Evdokimov. Antrenori: Charalambos Petrou, Christos Chadjisoteriou
- Minaur: Ionuț Ciobanu (12 intervenții, a apărat și un 7m), Răzvan Pop (2 intervenții) – Călin Căbuț 6/8 (unul din 7m), Andrei Buzle 5/7, Tomas Cip 5/8, Georgel Haiduc 4/6, Milan Kotrc 3/6 (unul din 7m), Edimilson Andrade de Araujo 2/4, Jose Guilherme de Toledo 2/5, Albert Cristescu 1/1, Alexandru Csepreghi 1/4, Daniel Bera 0/1, Robert Nagy, Ionuț Ramba, Mihai Bușecan, Nikola Skrobic (ultimii doi nu au jucat). Antrenori: Adrian Petrea, Alexandru Sabou
- Evoluția scorului: 2-3 (5), 5-5 (12), 5-8 (16), 10-9 (23), 11-11 (25), 13-15 (pauză); 17-18 (39), 18-23 (48), 21-26 (56), 25-28 (final).
Sursa: foto și text – www.csminaur.ro.