Un accident de circulație s-a produs astăzi dimineață pe drumul național 18, pe raza localității Tăuții de Sus.
Conform primelor informații se pare că șoferul unui autoturism a frânat pentru acorda prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea regulamentară a drumului.
În spatele său, șoferul unei autoutilitare nu a păstrat distanța de siguranță și l-a izbit în partea din spate a mașinii.
Traficul rutier în zonă s-a desfășurat pe un singur sens sub dirijarea polițiștilor.
ACTUALIZARE – IPJ Maramureș: Accident rutier investigat de poliţişti
Ieri dimineaţă, pe DN18, strada Forestierului din Tăuţii de Sus, a avut loc un eveniment rutier în urma căruia o femeie de 68 de ani a fost rănită uşor.
Conducătorul unei autoutilitare, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, nu a frânat la timp şi a intrat în coliziune cu autoturismul care circula în faţa sa şi care se oprise pentru a acorda prioritate de trecere unei femei aflate în traversarea regulamentară a străzii pe trecerea pentru pietoni, marcată și semnalizată corespunzător. Astfel că femeia a fost acroşată uşor de autoutilitară şi a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Toate persoanele implicate în accident au fost testate cu aparatul etilotest, în cazul conducătorului autoutilitareai rezultatul fiind de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Poliţiştii rutieri continuă cercetările, iar la finalizarea lor vor dispune măsurile legale.