După ce Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei a fost în atenţia naţională cu privire la numărul mare de persoane infectate cu Covid-19, atât din rândul personalului medical, cât şi al pacienţilor, iată că acum ne parvin informaţii despre o altă unitate spitalicească aflată se pare în aceeaşi situaţie.
Informaţii, deocamdată neoficial, ne-au parvenit de la Spitalul Orăşenesc Vişeu de Sus. unde în ultimele 24 de ore mai multe cadre medicale, asistenţi şi infirmieri, au fost transportaţi la Spitalul de Boli Infecţioase din Baia Mare după ce ar fi fost testaţi pozitiv. Sursele noastre susţin ca angajaţii spitalului de pe secţiile cardiologie şi diabet în număr de şase sunt deja internaţi în Baia Mare.
Deocamdată nu ştim dacă DSP va testa şi pacienţii din unităţile respective şi nici stadiul în care se află ancheta epidemiologica de la unitatea medicală.
ACTUALIZARE
“Referitor la situația de la Spitalul Orășenesc Vișeu de Sus, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență este abilitat să vă comunice că persoanele respective au fost testate voluntar. Acestea s-au aflat inițial în autoizolare, în afara unității medicale. Toate persoanele sunt asimptomatice. Secția de cardiologie a spitalului a fost dezinfectată și au fost luate toate măsurile de protecție individuală a personalului medical, dar și a pacienților. În acest moment, nu sunt pacienți în secția de cardiologie, iar aceasta a fost închisă. Direcția de Sănătate Publică Maramureș efectuează ancheta epidemiologică. Pentru că rezultatele primelor probe nu sunt concludente, s-au recoltat probe noi și se așteaptă rezultatul analizelor de la laborator”, transmite CJSU Maramureş.