ȘOMCUTA MARE – O tânără însărcinată în 5 luni, cu dublă pneumonie şi coronavirus, e în stare gravă, intubată, la Spitalul din Baia Mare

1
3387

O femeie din Șomcuta Mare gravidă, în vârstă de 31 de ani, se află în stare gravă în Secția de ATI din cadrul Spitalului TBC Suport COVID din Baia Mare. Conform unor informații se pare că aceasta s-ar fi infectat după ce ar fi participat la o reuniune religioasă. Acum i se administrează Remdesivir.

Șomcuteanca a fost transportată la Spital după ce s-a simțit extrem de rău. În urma consultului de specialitate medicii i-au pus diagnosticul: dublă pneumonie. Conform unor surse medicale aceasta a refuzat tratamentul motivând că este însărcinată.

Din păcate în scurt timp maramureșeanca gravidă în cinci luni s-a simțit și mai rău. Medicii i-au făcut testul pentru COVID-19, acesta ieșind pozitiv. Imediat aceasta a fost transferată la Spitalul de Pneumoftiziologie (TBC) – Suport COVID, unde ieri a fost intubată. Medicii se pare că îi administrează Remdesivir.

Ancheta epidemiologică urmează să stabilească unde s-a infectat femeia. Familia acesteia ar fi fost testată deja, rezultatele fiind negative. Se pare că ea ar fi participat la o reuniune religioasă.

vom reveni

Sursa foto: Digi24.ro.

Comenteaza cu Facebook

loading...
Loading...

1 COMENTARIU

  1. […] În scurt timp, tânăra s-a simțit și mai rău, iar medicii i-au făcut testul pentru COVID-19, acesta ieșind pozitiv. Aceasta a fost transferată la Spitalul de Pneumoftiziologie (TBC) – Suport COVID, unde ieri a fost intubată. Medicii se pare că îi administrează Remdesivir, transmite sursa citată. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.