APEL UMANITAR: Un bărbat din Cupșeni a decedat într-un accident în Spania. Este nevoie de ajutor pentru repatrierea trupului neînsuflețit

0
240

Primăriţa din Cupşeni, Lucian Butcure, face un apel pe reţelele de socializare pentru a aduce în ţară trupul unui bărbat din Cupşeni, care şi-a pierdut viaţa într-un tragic accident de circulaţie în Spania.

“Din nou ies în fața dvs, așa cum o fac de fiecare dată, atât pentru a-mi exprima o împlinire, cât și pentru a vă împărtăși un neajuns.
Din păcate, de această dată, ies îndurerată, și sfâșiată sufletește: din nou, o mare tragedie s-a abătut asupra comunei noastre…Un om cât un brad, un concetățean model, un om cum rar se nasc, Vasile Filip, și-a pierdut viața într-un tragic accident, pe teritoriul Spaniei, regiunea La Navarra.
Familist convins, a plecat din sânul familiei pentru a le crea minunatelor sale fiice condiții optime de trai, pentru a-și agonisi niște bănuți, pe care să-i investească în gospodăria gestionată cu mare pricepere de iubita lui soție…., însă destinul a ales un alt drum.
Duminică și luni, în fiecare sat vor merge tineri și alți cetățeni de bună credință, pentru a face o colectă, astfel încât să ajutăm familia greu încercată.
În Tg. Lăpuș, colecta se va face la barul de lângă bancă (Heres Aurica&Calin Radu Heres).
Nimeni și nimic nu-l va aduce pe Vasile înapoi, însă, noi, cetățenii comunei Cupșeni am dat mereu dovadă de omenie, de coeziune și de înaltă credință.
Am convingerea că și de această dată, apelul meu nu va rămâne fără ecou!
Comunitatea de români din Spania va face același lucru în Pradejon (Petrea lui Ortensia, Ion ce e cu Angela din magazin și Liviu Butcure se vor ocupa).
Același apel îl adresez și altor români cu inima mare: haideți să arătăm că ne pasă!
Nu în ultimul rând, mă adresez familiei: dragele mele verișoare, Dumnezeu Sfântu să vă ajute și să vă-ntărească!
Vasile, dragul nostru, drum lin spre împărăția cerurilor!”, scrie Lucian Butcure pe pagina de Facebook.

Comenteaza cu Facebook

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.