FOTO, VIDEO EXCLUSIV: PANICĂ LA LEORDINA. Accident provocat pe DN18 de doi sigheteni depistați la Constanța cu coronavirus. Erau vânzători ambulanți pe litoral

0
467

Doi sigheteni care circulau cu o dubă pe DN 18 au provocat un accident. Autovehiculul a părăsit partea carosabilă, a ajuns în şanţ, apoi într-un gard. la faţa locului s-au deplasat două echipaje de poliţie. Până aici parcă nimic interesant. Doar că cei doi fuseseră depistaţi cu coronavirus la Constanţa şi trimişi acasă! La locul accidentului au ajuns echipaje de poliţei şi ambulanţe.

Localnicii din Leordina s-au panicat când au văzut că echipajele medicale îmbrăcaţi în combinezoane au sosit la faţa locului cu izoletele şi i-au ridicat pe cei doi direct din şosea.

ACTUALIZARE

“În această dimineață, pe drumul național 18 s-a produs un accident rutier în care au fost implicați doi maramureșeni care se deplasau spre casă din județul Constanța. Nu au fost persoane rănite sau accidentate.

Echipajele de poliție și cele medicale sosite la locul producerii accidentului au constatat că cele două persoane sunt infectate cu noul Coronavirus. Acestea au fost confirmate ca fiind infectate cu COVID-19 la un laborator de pe raza județului Constanța, însă rezultatele analizelor nu au fost comunicate, conform metodologiei Institutului Național de Sănătate Publică și Direcției de Sănătate Publică Constanța.

Echipajele de poliție, pompierii militari și cele medicale nu au intrat în contact cu cele două persoane infectate. Pompierii militari au fost echipați adecvat, cu echipamente de protecție și au procedat la dezinfectarea cu un atomizor a autovehiculului cu care au călătorit cei doi maramureșeni. Cele două persoane au fost preluate de un echipaj medical și internate în secția de boli infecțioase a unei unități medicale.

A fost anunțată conducerea Ministerului Afacerilor Interne, respectiv a Ministerului Sănătății cu privire la situația înregistrată. Direcția de Sănătate Publică Maramureș efectuează ancheta epidemiologică. Conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș a dispus efectuarea de cercetări în cauză”, declară reprezentanţii CJSU pentru www.baiamare24.ro.

Conform informațiilor noastre cei doi sigheteni erau vânzători ambulanți de produse alimentare din Maramureș pe Litoralul Mării Negre.

ACTUALIZARE – PE SURSE

Cei doi, soţ şi soşie, au făcut testul Covid-10 la Synevo Constanta, un laborator privat. Pentru ca rezultatul a iesit pozitiv, li s-a spus sa plece acasa la ei, in izolare la domiciliu. Ei se simteau rau, de aceea s-au dus sa isi faca testul.

DPS Constanta efectueaza o ancheta epidemiologica pentru a afla unde au locuit cei doi maramureseni la Mamaia si de unde s-ar fi putut infecta. De precizat că Prefectura Constanța are ședința pe această temă.

ACTUALIZARE – Ce spune primarul din Leordina, Ștefan Gavriluți

”Eu am fost anunțat despre accident și despre ce s-a întâmplat. Sa anunțat imediat DSP-ul și au venit izoletele și i-au preluat pe cei doi din mașina lor. Aici au ajuns cu mașina lor, problema este că ei sunt din Sighet, au fost diagnosticați la Constanța și au venit acasă fără să spună la nimeni pentru a i se interna în spital la Sighet. E un lucru iresponsabil ce au făcut. Este imposibil să fi intrat pe undeva în cei 700 km pe care i-au parcurs” a spus primarul.

ACTUALIZARE – Prefect Constanța, George Sergiu Niculescu

”Pe data de 25 iunie două persoane s-au prezenta la o unitate medicală privată din Constanța care contra cost face teste RTPC persoanelor care doresc lucrul acesta. Le-au fost luate probe. Acestea au fost trimise pentru a fi prelucrate la București, la privat. Rezultatul probelor a ieșit pozitiv pe data de 26 iunie. Persoanele respective înțeleg că au intrat în posesia rezultatelor tot pe data de 26 iunie și au plecat spre județul Maramureș.

Din punctul meu de vedere aici s-a greșit, având în vedere că laboratorul de la București care a făcut aceste probe și a văzut că rezultatul este pozitiv cred că avea obligația să anunțe imediat INSP -ul de două teste pozitive noi. Apoi unitatea medicală din Constanța care a primit buletinele și le-a înmânat persoanelor, nu știu exact, sau pe email, dar văzând că rezultatele sunt pozitive, eu cred că aveau datorita de a anunța autoritățile. Procedura este una simplă. Se sună la 112 și se raportează orice caz nou de coronavirus” a declarat prefectul de Constanța.

Actualizare – Synevo România

“Conform legislației în vigoare, toate cazurile, indiferent dacă sunt negative sau pozitive, sunt raportate către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), către Direcția de Sănătate Publică și, dacă este cazul, către spitalul care a solicitat testarea. De asemenea, cazurile pozitive sunt anunțate în prealabil și telefonic către autorități.

Respectând aceste reglementări, Synevo România comunică imediat către autorități fiecare caz pozitiv depistat în urma analizelor de laborator, în conformitate cu Metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19).

Toate probele recoltate la nivel național sunt prelucrate exclusiv în Laboratorul Central al Synevo România, din apropierea Bucureștiului.

În conformitate cu Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, avem obligativitatea de a păstra confidențialitatea informațiilor privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale. Prin urmare, nu vă putem oferi nicio informație referitoare la pacienți”, transmite Biroul de presă Synevo România.

Actualizare – HEKA Hospital Constanţa

Comenteaza cu Facebook

loading...
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.