Tragedie azi-noapte în Baia Mare. Un bărbat, orbit de gelozie, şi-a ucis fosta iubită sub privirile copilului. Totul s-ar fi întâmplat în jur de miezul nopţii, pe strada Gării.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj SMURD, dar din păcate nu s-a mai putut face pentru salvarea vieţii femeii.
Aseară, un bărbat a sesizat poliția că o femeie de 36 de ani, concubina sa, nu s-a întors la domiciliu și nu poate lua legătura cu ea. Se pare că femeia a mers să-şi viziteze fetiţa de doi ani, care se afla la locuinţa fostului iubit.
Polițiștii au demarat de urgență activități specifice pentru căutarea sa. Femeia a fost găsită decedată, într-un imobil de pe strada Gării din Baia Mare. Cadavrul a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei.
Întrucât există suspiciuni cu privire la comiterea infracțiunii de omor, cazul a fost preluat de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș.
Bănuit de comiterea faptei este fostul concubin al victimei, un bărbat în vârstă de 47 de ani, față de care s-a dispus măsura internării la spitalul din Sighetu Marmației.
Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a comis fapta.
Fetiţa se află în acest moment la rudele apropiate ale femeii şi primeşte consiliere din partea Direcţiei pentru Protecţia Copilului.
Întreaga scenă șocantă s-a petrecut azi-noapte. Vecinii din scara de bloc au declarat pentru ActualMM.ro cum s-ar fi petrecut teribilul omor. Se pare că bărbatul s-ar fi mutat în chirie în urmă cu aproximativ două luni în apartamentul respectiv, împreună cu fetița sa de 2 ani. Acesta era despărțit de soție, ne-au povestit vecinii, care însă venea destul de des în vizită la fostul soț pentru a o vizita și a o hrăni pe fetiță. Ieri băimăreanca a mers în vizită ca de obicei, însă de data aceasta nu s-a mai întors. Primele suspiciuni au apărut în momentul în care aceasta nu s-a mai prezentat la muncă, colegele ei fiind cele care au dat alarma. Actualul concubin al femeii a alertat poliția despre dispariția acesteia.
Polițiștii au luat imediat urma femeii și s-a descoperit că aceasta fusese văzută ultima dată mergând în vizită la fetița sa, în apartamentul fostului concubin. Martori de la fața locului au declarat pentru ActualMM.ro că, inițial, suspectul de crimă nu a vrut să îi primească în casă pe polițiști, spunându-le că fosta sa soție a dispărut. Anchetatorii au reușit să pătrundă în locuință doar cu ajutorul proprietarului, care a ajuns și el la fața locului. Potrivit surselor noastre, în apartamentul în care se mai afla și fetița de 2 ani, a fost găsită femeia decedată. Conform acelorași surse, se pare că individul ar fi lovit-o puternic cu un obiect în cap. Vecinii spun că acesta părea sub influența alcoolului.
ACTUALIZARE 1
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș a instituit o măsură de protecție specială în regim de urgență la un asistent maternal profesionist pentru fetița în vârstă de 3 ani. Cazul rămâne în evaluarea specialiștilor noștri, urmând ca, în eventualitatea în care vor fi identificate rude până la gradul IV care își vor asuma responsabilitatea creșterii și îngrijirii copilului, să fie instituită măsura plasamentului la familia extinsă.