ARESTAREA MEDICALĂ, NULĂ DACĂ NU POATE FI ATACATĂ ÎN INSTANȚĂ – Iată ordonanţa preşedinţială prin care Judecătoria Baia Mare a dispus eliberarea de îndată din carantină instituţionalizată a unui bărbat din Poienile de Sub Munte

0
588

Autoritatile care-si vor mai permite pe viitor sa ridice romanii de pe strada si sa-i carantineze cu forta pot ajunge sa fie acuzate de sechestrare de persoane. Asta intrucat privarea de libertate pe motiv medical nu poate fi dispusa decat printr-un act in care sa se prevada temeiul de drept pentru care se dispune masura carantinarii, act  pe care persoana vizata sa poata sa-l atace in instanta.

Lumea Justitiei prezinta ordonanta presedintiala prin care s-a constatat un abuz infiorator comis de autoritati fata de un barbat obligat sa se izoleze la domiciliu dupa ce venise in Romania de la munca, din Germania, si ulterior internat cu forta intr-un centru de carantina. Este vorba despre cazul prezentat deja de site-urile www.vasiledale.ro, www.baiamare24.ro și Lumea Justitiei saptamana trecuta, in care Judecatoria Baia Mare a dispus eliberarea de indata a unui barbat aflat in carantina insti tutionalizata (click aici pentru a citi).

Astfel, Judecatoria Baia Mare arata in motivarea hotararii 3787 pronuntate in 18 iunie 2020, in dosarul 5354/182/2020, prin care a dispus eliberarea de indata din carantina institutionalizata a lui Ioan Longa, ca aceasta masura a fost luata cu incalcarea legii. Barbatul a actionat in judecata Directia de Sanatate Publica a Judetului Maramures si Centrul Judetean de Coordonare si conducere a Interventiei Maramures din MAI, Departamentul pentru Situatii de Urgenta, Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta “Gh. Pop de Basesti” al judetului Maramures.

Iata pasaje din hotararea Judecatoriei Baia Mare, pe care o publicam integral la finalul articolului:

“Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Baia M___ la data de 16.06.2020 sub nr. XXXXXXXXXXXXX, reclamantul L____ I___ a solicitat instantei, in contradictoriu cu paratii Directia de Sanatate Publica a Judetului Maramures,  C______ Judetean de C_________ si C________ a Interventiei Maramures, MAI, Departamentul pentru Situatii de Urgenta, Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Gh. P__ de Basesti al Judetului Maramures, in calitate de coordonatori ai Centrului Judetean de C_________ si C________ a Interventiei Maramures, sa dispuna eliberarea  si iesirea din carantina  institutionalizata de 14 zile, luata impotriva reclamantului la data de 13.06.2020.

In motivarea cererii, reclamantul a invederat instantei ca impotriva sa a fost luata initial masura izolarii la domiciliu, iar ulterior masura carantinarii institutionalizate, ca urmare a intoarcerii in Romania din Germania, desi se incadra in una dintre exceptiile prevazute de dispozitiile HG nr. 394/2020, respectiv art. 1 pct. 6 lit. k)  din Anexa  2 din acest a ct normativ. 

Parata Directia de Sanatate Publica a Judetului Maramures – DSP  Maramures a depus intampinare, prin care a invocat  exceptia lipsei ‘capacitatii procesual pasive’, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de emitere a ordonantei presedintiale ca inadmisibila, aratand in motivarea intampinarii, in esenta, ca persoana fizica nu a facut dovada ca este angajat al operatorului economic care are raporturi contractuale cu un beneficiar din afara teritoriului tarii, in motivarea exceptiei aratand ca fapta care a atras carantinarea institutionalizata a fost constatata de catre organul de politie competent, astfel incat considera aceste imprejurari ca reprezentand un argument in sustinerea lipsei capacitatii procesual pasive a DSP Maramures, invocand de asemenea si exceptia inadmisibilitatii formularii cererii de emitere a ordonantei presedintiale, argumentand in sensul neindeplinirii conditiilor legale. (…)

Din analiza actelor depuse la dosarul cauzei tocmai de catre parati, rezulta  ca masura carantinari institutionalizate luata fata de reclamant nu a fost dispusa in mod efectiv prin niciun inscris sau act, indiferent de denumirea acestuia si indiferent de institutia de la care ar fi emanat, in care sa se prevada temeiul de drept in baza caruia a fost luata masura, momentul la care a fost luata masura, termenul pentru care a fost luata masura si in mod obligatoriu  calea de atac pe care cel impotriva caruia a fost luata masura o poate exercita  impotriva masurii luate, oricum ar fi definita acea cale de atac: plangere, contestatie, etc., fiind imposibil de acceptat ca o masura restrictiva de drepturi si privativa de libertate sa poata fi luata impotriva unui cetatean in lipsa unui act de procedura si pe care act acesta sa nu-l poata contesta in fata instantei, in conditiile in care dispozitiile art. 23 alin 1 din Constitutia Romaniei prevad in mod expres: ‘( 1) Libertatea individuala si siguranta persoanei sunt inviolabile’, la alin. 13 al aceluiasi articol aratandu-se si faptul ca: ‘( 13) Sanctiunea privativa de libertate nu poate fi decat de natura penala’. 

In absenta oricarui act prin care sa se fi dispus luarea masurii privative de libertate, apare ca fiind imposibil de calculat termenul de 14 zile pentru care aceasta masura se pretinde ca a fost instituita, niciunul dintre inscrisurile depuse la dosar in probatiune nu face dovada momentului la care reclamantul a fost plasat in carantina  prin indicarea zilei si a orei, in acest sens, reprezentantul Centrului Judetean de C_________ si C________ a Interventiei Maramures, MAI Departamentul pentru Situatii de Urgenta, Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Gh. P__ de Basesti al Judetului Maramures, in calitate de coordonatori ai Centrului Judetean de C_________ si C________ a Interventiei Maramures, a depus la dosarul cauzei, la solicitarea instantei, in sensul de a fi depus la dosar actul de procedura prin care   s-a dispus instituirea masurii, doar doua procese verbale de contraventie, respectiv  procesul verbal __________ nr. xxxxxxx  si procesul verbal __________ nr. xxxxxxx ambele din data de 13.06.2020 prin care reclamantul a fost sanctionat contraventional pentru savarsirea contraventiilor prevazute de dispozitiile art. 65 lit. i) din Legea 55/2020 si respectiv art. 2 pct. 1 din Legea 61/1991, fara ca masura carantinarii institutionalizate sa fi fost dispusa in cuprinsul proceselor verbale ca o eventuala sanctiune complementara, masura nefiind nici macar amintita in cuprinsul acestora, astfel incat, sub nicio forma nu se poate considera ca, masura privativa de libertate supusa analizei instantei a fost dispusa  prin intermediul proceselor verbale indicate mai sus, asa cum a sustinut reprezentantul paratului C______ Judetean de C_________ si C________ a Interventiei Maramures, MAI Departamentul pentru Situatii de Urgenta, Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Gh. P__ de Basesti  al Judetului Maramures, in calitate de coordonatori ai Centrului Judetean de C_________ si C________ a Interventiei Maramures, acesta sustinand  in fata instantei ca masura carantinarii institutionalizate a fost luata in temeiul legii, respectiv a dispozitiilor art. 5 alin 2 lit. d) din Legea 55/2020.

Astfel, apare imposibil de acceptat ca, chiar si in masura in care exista un act normativ care sa prevada o anumita sanctiune sau masura, in anumite conditii, pentru luarea respectivei masuri, sau pentru aplicarea unei sanctiuni, sa nu fie emis un act de procedura prin care aceasta sa fie dispusa, in lipsa oricarui  astfel de act  prin care sa se fi dispus luarea masurii si durata ei, in care sa fie indicat implicit momentul depunerii reclamantului in carantina, in cazul de fata,  este imposibil de facut dovada faptului ca acesta se afla intr-o astfel de stare, aspect  de altfel, necontestat de catre niciunul dintre parati.

Pentru a avea adevarata reprezentare a viciilor din punct de vedere juridic a unei astfel de situatii, prin analogie, se poate imagina ca, de exemplu, in materia dreptului penal, respectiv a dreptului procesual penal, impotriva unei persoane sa se instituie o masura privativa de libertate, justificata de existenta unei dispozitii legale, insa fara sa se emita un act de procedura in acest sens, altfel spus, ar echivala cu plasarea unei persoane in regim de detentie, pentru savarsirea unei fapte prevazute de legea penala,  in temeiul Codului penal, fara sa existe o hotarare judecatoreasca de condamnare in acest sens. (…)

* Cititi aici integral hotararea Judecatoriei Baia Mare

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.