SCUZE DE COPIL DE GRĂDINIȚĂ: Ionel Bogdan, președinte PNL Maramureș – ”Mi-am dat masca de protecție doar pentru a mă putea auzi”

0
957

Site-urile www.vasiledale.ro și www.baiamare24.ro au fost singurele publicații din mass-media maramureșeană care NU L-AU ”PUPAT ÎN FUND” și au publicat vineri 19 iunie 2020 imagini cu președintele PNL Maramureș, Ionel Bogdan care în cadrul unei conferințe de presă a stat cu masca de protecție sub barbă, nerespectând legile în vigoare. Încă de vineri am cerut un punct de vedere oficial din partea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Maramureș. Astăzi, am revenit cu această solicitare. Niciun răspuns.

Totuși, în schimb, președintele PNL Maramureș a reacționat pe facebook și a recunoscut că a greșit. Exact ca și ”tartorele” lui mai mare, premierul Ludovic Orban (care a fumat și nu a purtat mască de protecție în biroul său din Palatul Victoria).

Scuzele sunt oarecum puerile și ar putea fi credibile dacă ar fi spuse de un copil de grădiniță.

”În cadrul conferinței de presă susținute la inaugurarea call center-ului național dedicat persoanelor vulnerabile, am îndepărtat masca de protecție pentru câteva minute, doar pentru a mă putea auzi cei din jur. Îmi asum acest gest și voi plăti amenda, așa cum este firesc. Autoritățile vor lua toate măsurile ce se impun, nu sunt mai presus de lege. Nu ocolesc legea, nu o încalc și pentru sănătatea dumneavoastră, a mea și a familiei mele, am respectat în tot acest timp regulile cu care trebuie să conviețuim, în mod egal, cu toții” a scris Ionel Bogdan pe facebook.

Noi încă mai așteptăm o informare oficială din partea CJSU Maramureș referitor la acest subiect, precum și valoarea sancțiuni primite de către președintele PNL Maramureș.

CITEȘTE ȘI:

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.