ÎN VIZOR ESTE PRIMARUL ORAȘULUI – Avocatul Poporului deschide anchetă în cazul persoanelor fără adăpost din Baia Mare (ACTUALIZARE)

0
1305

Avocatul Poporului anunță că începe verificări în Maramureş. Este vorba despre cazul mai multor oameni ar fi fost răpiți de pe stradă din Baia Mare, înfometaţi, agresaţi și folosiți drept sclavi la o fermă. DIICOT face deja verificări în această cauză, iar cinci persoane sunt arestate. O altă anchetă a Avocatului Poporului îl vizează pe primarul Cătălin Cherecheș, care i-ar fi pus la muncă pe cei fără adăpost sau care practică cerșetoria.

Avocatul Poporului a fost sesizat de 8 organizații neguvernamentale cu privire la situația creată în Municipiul Baia Mare, prin conduita edilului localității. Concret, sunt semnalate posibile încălcări ale drepturilor persoanelor fără adăpost, ocazie cu care ni s-a solicitat intervenția“, transmite, marți, instituția Avocatului Poporului.

Față de situația semnalată, Avocatul Poporului va demara propria investigație, urmând să întreprindă demersuri în sensul clarificării aspectelor sesizate.

Ce spune primarul pe fb?

În perioada cuprinsă între 24 martie 2020 și până în prezent au fost identificați, adăpostiți și li s-a oferit sprijin unui număr de 280 persoane fără adăpost.

”Cu privire la munca în folosul comunității, aceasta a fost realizată cu consimțământul liber exprimat al persoanelor. Munca în folosul comunității este o măsură în cadrul procesului de incluziune socială și o modalitate de responsabilizare a acestora. Munca prestată a fost disproporțională cu capacitățile lor fizice, nu a fost executată în locuri vătămătoare, periculoase ori care prezintă un risc pentru sănătatea ori integritatea lor, astfel încât nu le-a fost lezată în nici un fel demnitatea și integritatea fizică a acestora. Totodată, au fost respectate prevederile legale privind cerințele minime de securitate și sănătate la locul de muncă. Celor care comentează situația din confortul propriilor case și birouri și nu cunosc realitatea din teren, le recomand să facă măcar 10% din cât am făcut noi pentru acești oameni!” a scrie pe fb primarul Cherecheș.

S-a autosesizat poliția în acest caz?

Câteva întrebări publice pentru reprezentanții Poliției. Cum este posibil ca un asistent social să legitimeze o persoană pe stradă? În baza cărei legi? Nu este oare vorba despre comiterea infracțiunii de lipsire de libertate? Au avut ordin scris primit din partea cuiva pentru a face acest lucru? Dacă da respectiva persoană este cercetată penal pentru o posibilă infracțiune instigare la comiterea infracțiunii de lipsire de libertate. Cum au putut fi ridicați oamenii cu forța de pe stradă de o persoană civilă care nu are atribuții de legitimare? De ce nu era prezentă la acțiune Poliția? Cum este posibil ca unul dintre asistenții sociali prezenți la activitatea respectivă să poartă armă (văzută de către mai multe persoane ridicate) fapt care a prezentat o stare de temere din partea celor ridicați abuziv de pe stradă? Purtarea armei intră în atribuțiile sale de serviciu. Nu de alta dar un asistent social are rol de mediere nu de ”atacant”.

ACTUALIZARE – IPJ Maramureș

Încă de ieri conducerea inspectoratului a dispus efectuarea de verificări cu privire la aspectele semnalate în articolul de presă, urmând a vă comunica cu celeritate datele solicitate.

ACTUALIZARE – IPJ Maramureș

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.