FOTO: Ei sunt poliţiștii locali din Baia Mare care i-au dat unei mame ajutor, în loc de amendă

0
2001

Polițiștii locali Iuliana Goloman, Ovidiu Prună și Norbert Buzatu sunt trei agenți cu suflet mare din Maramureș. Ei u făcut tot ce le-a stat în putință să ajute o mamă și pe fiica ei de 6 ani să ajungă acasă.

Femeia venise de la Arad, dar nu mai avea niciun ban și rămăsese în gară, cu fiica ei de 6 ani. Patrula polițiștilor locali s-a oprit în dreptul lor și a întrebat-o pe mama fetiței unde trebuie să ajungă. Femeia i-a spus că trebuie să ajungă acasă, în Petrova, însă nu mai are bani.

Fiind deja noapte, iar următorul tren spre destinația femeii nu pleca prea curând, polițiștii locali au pus bani pentru a o caza pe femeie, împreună cu fetița ei, la un hotel, dar nu au avut succes la hotelurile din zonă, camerele fiind ocupate.

Un taximetrist, căruia i s a făcut milă de ele, s-a dus la polițiștii locali și s-a oferit să le cazeze la el acasă, pentru o noapte. Polițiștii locali au luat datele bărbatului dându-și acordul.

De asemenea, polițiștii locali din Baia Mare le-au dat măști de protecție, atât femeii, cât și fiicei acesteia, dar și 100 de lei, să aibă de mâncare până acasă.

– Acest articol a fost realizat cu informațiile transmise de corespondentul Observator în Maramureș, Simona Vasiac.

CITEȘTE ȘI:

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.