Situație tensionată în rândul unor polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare. Mai exact, două patrule de poliție au fost nevoite să intervină și să imobilizeze doi tineri într-un scandal provocat după un accident rutier produs joi la Botiz. Cum tinerii au declarat că au sosit din Franța și din Germania, țări cu peste 10.000 de cazuri confirmate de COVID19, polițiștii au cerut să fie testați de urgență și trimiși în autoizolare. Doar că specialiștii din cadrul Direcției de Sănătate Publică au refuzat acest lucru, opinând că forțele de ordine nu sunt în pericol.
Comunicatul Sindicatului Europol
”La data de 19.03.2020 in jurul orei 18:00 polițiștii sătmăreni au fost sesizați de producerea unui eveniment rutier înafara localității Botiz, județul Satu Mare. La fața locului s-a deplasat o patrulă de ordine publică din mediul rural, o patrulă de polițiști rutieri, un criminalist și 2 echipaje SMURD.
Un autoturism a intrat în depășirea mai multor autovehicule iar pentru a evita un impact cu un autoturism care se apropia din sens opus a ieșit înafara părții carosabile lovind un stâlp și gardul unei case. În autoturismul neînmatriculat se aflau două persoane, iar șoferul era sub influența băuturilor alcoolice. În sprijin la fața locului a sosit și o patrulă de polițiști rutieri.
Șoferul și pasagerul au devenit recalcitranți și s-a impus ca polițiștii prezenți să utilizeze mijloace de imobilizare corp la corp. După ce au fost urcați în autospeciala SMURD, cei doi bărbați au declarat ca in cursul zilei de 18.03.2020 s-au întors din Franța (țara cu peste 15.000 de cazuri cu COVID -19) respectiv Germania (țara cu peste 10.000 de cazuri confirmate).
Cu toate că polițiștii au purtat mască și mănuși de unică folosință pe parcursul intervenției, aceștia au raportat incidentul și au fost ținuți 2 ore la UPU, pentru ca în final să fie refuzați de DSP să li se recolteze probe sau să fie trimiși în autoizolare la domiciliu.
Nimeni nu s-a deranjat să îi testeze pe polițiști și pe colegii de la SMURD cu toate că aceștia au ajuns să intre în contact direct cu cei doi bărbați ce provin din zone roșii. Mai mult decât atât, superiorii le-au transmis polițiștilor să meargă la sediul ISU pentru a le fi dezinfectate autospecialele și echipamentul, urmând să își continue serviciul
Mai mult, polițiștilor li s-au reproșat că ”există alți colegi care au fost și mai expuși decât ei și nu s-au contaminat„. Ne punem întrebarea, cât vor mai accepta polițiștii să își îndeplinească atribuțiile de serviciu în condițiile în care instituțiile statului nu îi protejează nici măcar în situații extreme, refuzând să îi testeze sau să îi supună autoizolării, pentru a ne proteja familiile și pe noi”.