ULTIMĂ ORĂ: Școlile din România rămân închise până după Paști

0
1433
Ministrul Educației Monica Anisie a anunțat în această seară că școlile rămân închise până după Paște, potrivit unei declarații pentru Hotnews.ro. Oficialul a spus că  „în perioada de stare de urgență școlile or să fie închise. În perioada asta este clar că o să avem școlile închise. Până după Paște școlile sunt închise”.

Este pentru prima dată când un oficial dă o estimare a perioadei până la care cursurile vor fi suspendate. Asta înseamnă că cel puțin până pe 21 aprilie școlile vor fi închise, Paștele ortodox fiind pe 19 aprilie.

Declarația Monicăi Anisie: ”Deocamdată nu avem niciun termen pentru perioada de închidere a școlilor, dar în perioada de stare de urgență școlile or să fie închise. În perioada asta este clar că o să avem școlile închise. Până după Paște școlile sunt închise”.

Reamintim, cursurile școlare sunt suspendate până pe 22 martie, iar cele universitare până pe 31 martie. Președintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă că la începutul săptămânii viitoare va fi declarată starea de urgență.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.