Primarul din Borșa, Maramureș, apel la autorități: “Vreau să trimit autocare după românii blocați în Italia. Fac apel la autorități să nu îi abandoneze”

0
931

Primul orașului Borșa, din județul Maramureș, Sorin Timiș, a anunțat că are de gând să trimită două autocare în Italia pentru a da o mână de ajutor la zeci de români care s-au trezit în stradă după ce hotelurile la care lucrau s-au închis.

„I-au scos pe români în stradă. Vreau să trimit două autocare după ei, dar nu știu dacă pot tranzita Ungaria”, a spus Timiș.

Primarul a solicitat autorităților române de la MAE și MAI să intervină pentru repatrierea locuitorilor din Borșa și să nu îi abandoneze.

„Avem peste 70 de borșeni, care erau angajați în Italia în zona Trento, ca și sezonieri în stațiunile de schi și care nu se pot întoarce acasă. Hotelurile s-au închis și i-au scos pe români afară, în stradă. Vreau să trimit două autocare după ei, dar nu știu dacă pot tranzita Ungaria și am avea nevoie de un acord din partea statului maghiar după ce declararea stării de urgență. Fac un apel la autoritățile române, la MAE și la MAI, să intervină pentru repatrierea locuitorilor din Borșa și să nu îi abandoneze. Să găsim soluții și să-i aducem acasă pentru că și ei sunt cetățeni români, și ei sunt ai noștri”, a declarat Sorin Timiș.

Primarul a explicat că e nevoie de documente speciale pentru ca autocarele să treacă prin state non-UE, cum e Serbia, tocmai de aceea ruta Austria-Ungaria ar fi cea mai bună soluție.

Sursa: Antena 3.ro.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.