LICEUL BORŞA / ACTUALIZARE: DOUĂ ELEVE S-AU LUAT LA BĂTAIE ÎN CLASĂ, SUB OCHII PROFESOAREI. DIRECTORUL ŞCOLII VREA SĂ SANCŢIONEZE ÎNTREAGA CLASĂ

1
1318

Două eleve de la Liceul Borşa din Maramureş au fost protagonistele unor scene violente, la sfârşitul săptămânii trecute. Fetele s-au luat la bătaie chiar în sala de clasă şi în prezenţa profesoarei.

Bătaia a avut loc vineri, în incinta Liceului Borşa, şi a fost filmată de colegii celor două fete, ambele eleve în clasa a X-a.

Cu profesoara prezentă şi sala plină de elevi, cele două adolescente îşi strigă una alteia injurii, se provoacă şi ajung să se încaiere.

În imagini se vede cum profesoara intervine doar în momentul în care fetele ajung să se tragă de păr până în fața clasei.

De pe margine, unii colegi aplaudă şi se distrează, în timp ce alţii încearcă să le despartă pe cele două tinere.

“Ce-i cu voi, măi? Ce-i cu voi?”, se aude profesoara în înregistrare.

Bătaia s-ar fi iscat din cauza unor cuvinte jignitoare adresate de eleva agresată.

De menţionat că fata agresată are 16 ani, iar cea care a sărit la bătaie 18 ani.

Sursele noastre susţin că directorul unităţii şcolare ar vrea să sancţioneze întreaga clas, pentru că imaginile au ajuns în presă.

Inspectoratul Şcolar Judeţean ne-a confirmat că aşteaptă un raport de la Borşa, după care se vor dispune măsuri.

“În urma vizionarii imaginilor postate pe o rețea de socializare, polițiștii din Borșa s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe și cercetează două tinere din oraș bănuite de comiterea faptei”, au declarat reprezentanții IPJ Maramureș.

BaiaMare24.ro

Comenteaza cu Facebook

1 COMENTARIU

  1. Vine imediat coronavirusul peste ei adus de ceilalti concetateni de-ai lor de prin Italia si pupezele astea 2 se iau la bataie ca niste distruse…. Spui Borsa si…. Vai de capul lor.

Dă-i un răspuns lui ROman Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.