GALERIE FOTO / VIDEO: Impact violent între un Mercedes de 150.000 de euro și o mașină de teren (ACTUALIZARE)

1
2136

Accident deosebit de grav pe drumul național 1 C Dej – Baia Mare între Urișor și Cășeiu. Un autoturism Mercedes în valoare de aproximativ 150.000 de euro a fost implicat într-un impact devastator cu un vehicul de teren.

În urma impactului violent cele două vehicule au fost distruse, iar mașina de teren a fost aruncată în șanț.

Pompierii din Dej și Poliția Dej intervin la fața locului.

video: Beni Vaida

Traficul rutier spre Baia Mare este blocat.

ACTUALIZARE 1: IPJ Cluj

IPJ Cluj a transmis că în urma accidentului rutiera rezultat rănirea a 3 persoane, toți din autovehiculul de teren.

Cauza accidentului – este neadaptarea vitezei în curbă periculoasă, de către conducătorul auto care circula pe direcția Dej spre Baia Mare. Acesta a pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu auto care circula regulamentar din sens opus. Persoanele rănite se aflau în auto condus regulamentar.

ACTUALIZARE 2: ISU Cluj

 ”O autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și două SAJ au intervenit pentru a gestiona o situație de urgență, ca urmare a unui accident rutier produs în apropiere de ieșirea din localitatea Coplean. Pompierii sosiți la locul evenimentului au găsit două autoturisme avariate și trei persoane rămase blocate într-unul dintre acestea.

Au fost desfășurate operațiuni pentru descarcerarea bărbatului de pe locul șoferului și au fost folosite echipamentele speciale pentru a scoate, fără a agrava posibilele afecțiuni suferite, două femei rămase blocate în același autoturism.

Cele trei persoane au fost preluate de către echipajele medicale și au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate.

Toate erau conștiente și cooperante pe timpul intervenției pompierilor”, a transmis ISU Cluj.

Comenteaza cu Facebook

loading...
Loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.