SFAT – ”Cum să pierzi avionul pe Otopeni, când stai la coadă la îmbarcare”

0
730

Regizorul Andrei Dăscălescu a explicat, într-o postare devenită virală pe Facebook, cum poţi să pierzi avionul pe aeroportul Otopeni, atunci când stai la coadă la îmbarcare.

Tânărul în vârstă de 36 de ani, din Piatra Neamţ, a povestit pe Facebook cum a pierdut avionul, chiar dacă avea biletul cumpărat şi se afla deja la coada de îmbarcare.

Postarea sa a devenit în scurt timp virală, fiind distribuită în mai puţin de 24 de ore de peste 3.400 de persoane.

“Cum să pierzi un zbor stând la coadă la îmbarcare, în 11 pași simpli:

Pasul 1: zbori cu Wizz Air; nu știu dacă se întâmplă și la alte companii, pentru că pur și simplu nu mi-aș fi imaginat că e posibil… până azi dimineață;

Pasul 2: vii la aeroport cu timp arhi-suficient înainte, știind că Otopeni-ul e cam depășit de situație;

Pasul 3: treci, zâmbind arogant, pe lângă marea de oameni care așteaptă la check-in/luggage drop-off; tu știi că sunt 9 plecări Wizz Air între 6 și 6.50 dimineața, și îmbulzeala animalică a 9 x 180 de pasageri la 2 ghișee nu e de tine;

Pasul 4: ajungi la poarta de îmbarcare cu 80 de minute înainte de zbor, te așezi și te relaxezi: ești ca și ajuns la destinație;

Pasul 5: peste o vreme începe îmbarcarea; toată lumea (care nu era deja la coadă) sare ca arsă, coada devine kilometrică, tu stai mai departe pe scaun pentru că, deh, nu ajungi mai repede la destinație dacă stai mai mult la coadă;

Pasul 6: când mai sunt vreo 8-10 oameni la coadă te ridici, relaxat, și te așezi, cuminte, la coadă;

Pasul 7: după 2 minute, observi că nu mai trece nimeni de duamna de la boarding, așa că îți faci loc și o întrebi ce se întâmplă; “-Aveți loc? -Da. -Poarta s-a închis. -Cum adică s-a închis?! -S-a închis. Avionul este plin. -Pai am stat la coadă, mai sunt toți oamenii ăștia, cum adică s-a închis?! -Dânșii nu are loc. Avionul e overbooked. -Dar eu am loc! -Nu mai aveți. S-a dat altcuiva. Poarta e închisă. Nu am ce să vă fac.”

Pasul 8: ‘nezeii și mame și morți, scandal;

Pasul 9: ieși din zona de securitate, cu coada-ntre picioare, dinții încleștați și fără pic de zâmbet arogant; povestești ce s-a întâmplat fiecărui polițist pe care-l rogi să te lase să treci de filtrul lui, în sens invers; Singura consolare primită e un “Doamne-ferește!” primit de la unul mai puțin acru și sictirit dintre ei;

Pasul 10: ajungi la ghișeul de ticketing; domnișoara îți oferă un zbor peste 3 zile, contra unei taxe de 80 de euro”, a scris Andrei Dăscălescu pe Facebook.

Sursa: Observator Antena 1.ro.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.