PERCHEZIŢII PE STR. M. EMINESCU: Se dădea drept stomatolog! Toţi pacienţii, îndemnaţi să îşi facă toate analizele medicale, inclusiv testul HIV (VIDEO / GALERIE FOTO)

3
2103


Polițiștii au descins vineri, 17 ianuarie, încă de dinainte de amiază, la o adresă aflată pe strada Mihai Eminescu din Baia Mare.

“Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale desfășoară o percheziție pe raza municipiului Baia Mare, activitate în cadrul unui dosar penal instrumentat de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare”, a declarat Florina Meteș, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.



S-ar părea că vizat ar fi un tehnician dentar care ar fi și stomatolog.

Actualizare

Purtătorii de cuvânt ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare și Inspectoratului de Poliție al judeţului Maramureș sunt împuterniciți să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Din cercetările efectuate până în prezent de către polițiștii Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș într-un dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecatoria Baia Mare, având ca obiect comiterea infracțiunilor de înșelăciune și exercitarea fără drept a unei profesii, au rezultat indicii pe baza cărora se poate formula presupunerea rezonabilă că în locația din Baia Mare, strada Mihai Eminescu, nr. 53, județul Maramureș, au fost efectuate lucrări stomatologice fără respectarea condițiilor legale de autorizare pentru persoana care a efectuat aceste lucrări și fără respectarea normelor igienico-sanitare.

Avându-se în vedere aceste împrejurări în care au fost realizate lucrările stomatologice și riscurile pentru sănătate, îndrumăm toate persoanele care au apelat la serviciile prestate în această locație să se prezinte la medic pentru examinare și analize medicale și totodată să sesizeze poliția.

Surse din rândul anchetei recomandă tutor pacienţilor să îşi facă inclusiv testul HIV.

În baza probatoriului administrat polițiștii au dispus reținerea persoanei în cauză pentru 24 de ore și continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale.

BaiaMare24.ro

Comenteaza cu Facebook

Loading...

3 COMENTARII

  1. […] EXCLUSIV GALERIE FOTO: ”La recomandarea domnului Coste de la fabrica… venim. Mi-a lipit dantura cu SUPER GLUE și mi s-a infectat gura” (ACTUALIZARE) PREMIERĂ: Falsul medic stomatolog pus în libertate sub control judiciar. Sechestru pe ”cabinet” PERCHEZIŢII PE STR. M. EMINESCU: Se dădea drept stomatolog! Toţi pacienţii, îndemnaţi să îş… […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.