FRAUDĂ FONDURI EUROPENE – Prejudiciu de peste 2,1 milioane de lei în Maramureș

0
1049

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a două persoane fizice, la data faptelor reprezentanți ai unor asociații, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

  • folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
  • complicitate la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
  • fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2011-2012, în cadrul a două proiecte „Hai să dăm mână cu mână, să pășim în viață împreună” și „Femei de carieră, de ieri de azi și de mâine”, cei doi inculpați ar fi depus Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (OIRPOSDRU) Regiunea Nord-Vest, mai multe documente false (contracte, dispoziții de plată, etc.) în scopul obținerii pe nedrept de fonduri nerambursabile.
Documentele respective ar fi fost falsificate chiar de cei doi inculpați.
Prin aceste demersuri cei doi inculpați ar fi obținut în mod nelegal suma totală de 142.737 lei.
Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene – OIRPOSDRU Regiunea Nord-Vest s-a constituit parte civilă în cauză.
În cauză, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin celor doi inculpați. De asemenea, a mai fost dispusă înființarea popririi asiguratorii asupra sumelor de bani existente (prezente și viitoare) în mai multe conturi bancare deschise pe numele inculpaților.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Maramureș cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a două persoane fizice, la data faptelor reprezentanți ai unor asociații, pentru săvârșirea unor infracțiuni de folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (autorat și complicitate) și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2012-2014, în cadrul proiectului „Creșterea șanselor de integrare profesională a tinerilor care părăsesc sistemul de ocrotire la împlinirea vârstei de 18 ani din 3 regiuni ale țării”, unul dintre inculpați, beneficiind de ajutorul celuilalt ar fi depus la Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (OIRPOSDRU) Regiunea Nord-Vest, mai multe documente false (contracte, dispoziții de plată, etc.). Documentele respective ar fi fost falsificate chiar de cei doi inculpați care ar fi urmărit obținerea nelegală de fonduri nerambursabile în valoare de 2.027.932 lei.

În baza documentelor falsificate au fost obținute efectiv fonduri nerambursabile în valoare de 205.568 lei, restul fiind oprite la plată de către OIRPOSDRU Regiunea Nord-Vest.

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene – OIRPOSDRU Regiunea Nord-Vest s-a constituit parte civilă în cauză.
În cauză, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin celor doi inculpați. De asemenea, a mai fost dispusă înființarea popririi asiguratorii asupra sumelor de bani existente (prezente și viitoare) în mai multe conturi bancare deschise pe numele inculpaților.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Maramureș cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Ulterior, la data de 18 decembrie 2019, în același context, o altă persoană a încheiat cu procurorii anticorupție un acord de recunoaștere a vinovăției.
În prezența avocatului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv

  • 1 an închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 1 an, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de: complicitate la tentativă la folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

Dosarul de urmărire penală împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Maramureș.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.