Un accident rutier s-a petrecut pe DN 18, la Sighetu Marmaţiei, la ieşirea spre Vadu Izei.
Din primele informații se pare că un autoturism Dacia Logan s-a ciocnit cu un VW.
La faţa locului a intervenit ambulanţa, dar nu a fost necesară transportul la spital a celor implicaţi.
ACTUALIZARE – IPJ Maramureș
Polițiștii au fost solicitați să intervină pe strada Făget, din Sighetu Marmației, pentru soluționarea unui accident de circulație.
Cercetările au relevat că un bărbat care conducea un autoturism, a pătruns într-o intersecție fără a respecta semnificația indicatorului Oprire. Pentru a evita impactul, un tânăr care conducea un alt autoturism a virat brusc stânga, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o tânără.
O pasageră din autoturismul care a pătruns pe sensul opus a suferit leziuni corporale.
Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest și nu se aflau sub influența alcoolului.
Cercetările continuă.