RADARE ÎN CASCADĂ – 14 aparate radar pe DN1C Baia Mare – Dej și Baia Mare – Satu Mare

0
767

Consecinţele conducerii cu viteză sunt de multe ori tragice: pierderea unor vieţi sau rănirea gravă a unor persoane care pot rămâne cu sechele pentru tot restul vieţii.

Polițiștii Serviciului Rutier Maramureş, în colaborare cu cei din Sălaj şi Satu Mare, au desfășurat vineri, 20  decembrie, între orele 10.00 – 14.00, o acțiune pentru reducerea riscului rutier şi depistarea șoferilor care nu respectă regulile rutiere, în special a celor care conduc cu viteză excesivă.

Poliţiştii au fost prezenţi pe D.N.1C Ileanda – Glod – Mesteacăn – Șomcuta Mare – Baia Mare – Seini -Livada, folosind 14 aparate de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, amplasate “în cascadă”.

În cadrul acțiunii, polițiștii au oprit pentru verificări peste 265 de autvehicule. Din cele 198 de sancţiuni aplicate, 140 au fost pentru depăşiri ale limitelor legale de viteză.

 Valoarea amenzilor aplicate a fost de aproximativ 115.000 de lei. De asemenea, 24 șoferi au rămas fără permisele de conducere.

Poliţiştii recomandă celor aflaţi la volan să adapteze viteza la condiţiile de drum, să păstreze o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculul din faţă şi să sporească atenţia atunci când circulă în coloană.

Programul de sărbători pentru testarea persoanelor care doresc reducerea perioadei de suspendare a permisului

Polițiștii Serviciului Rutier Maramureș informează persoanele care doresc să susțină testarea de cunoaștere a regulilor de circulație în vederea reducerii perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice că în următoarele două săptămâni examinarea va avea loc în zilele de marți, 24 decembrie și 31 decembrie, ora 10.00, în aceeași locație, respectiv Camera de Comerț și Industrie din Baia Mare, B-dul Unirii, nr. 16.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.