ACUZAȚII DE SFIDARE – Liniștea morților dintr-un cimitir din Sighet, tulburată de… cai putere (FOTO)

0
654

O situație ieșită din comun a fost reclamată pe rețelele de socializare de o femeie din Sighetu Marmației. Aceasta reclamă faptul că unii profită de neatenția celor care administrează cimitirul situat în zona Kaufland, pe strada Tractorului, și pătrund cu mașina în spațiul unde își dorm somnul de veci mulți sigheteni.

“În jurul orelor 14.00-15.00, circulau mașini în cimitir, fără nicio grijă. Se făceau raliuri înăuntru, era o femeie la volan. Atât pot spune – să-i fie rușine! Se vede că nu avea respect față de cei care merg să își plângă pe cei dragi”, a reclamat Adela.

Sigheteanca a adăugat faptul că “i-am zis ca măcar să respecte cimitirul, dar nici nu m-a băgat în seamă. Mergeți și vedeti că nu a adus nicio persoană decedată adusă la capelă. A făcut ravagii în curte”.

Revolta sighetencei a generat o adevărată dezbatere, unde altundeva decât pe rețelele de socializare. În timp ce unii țineau partea femeii, alții spuneau că nu este nimic anormal să circuli cu mașina prin cimitir.

O internaută a cerut să fie publicat numărul de înmatriculare al femeii care ar fi tulburat liniștea, în timp ce o altă femeie a replicat că nu este interzis să intri cu mașina în cimitir, întrucât este alee pentru așa ceva. Ba mai mult, s-a ajuns la atacuri la persoană și acuzații că unii din cei care țin partea femeii sunt simpli “pupători de moaște”. Sigheteanca Adela, cea care a reclamat situația, a explicat că ar trebui să fie manifestat mai mult respect pentru cei plecați dintre noi.

Crin CĂLĂUZ

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.