Tragedie fără margini luni, 2 decembrie, în satul Bocicoiel, comuna Bogdan Vodă. Un adolescent în vârstă de 15 ani din localitate, M.N., a murit după ce a fost efectiv strivit de căruța plină cu lemne pe care o conducerea.
Autoaccidentarea a avut loc în jurul amiezii, când deja ninsoarea a cuprins Maramureșul. În timp ce conducea o căruță tractată de doi cai, pe un drum în rampă, tânărul a pierdut controlul atelajului, răsturnându-se în partea stânga a sensului de mers. Ghinionul a făcut ca atelajul hipo, încărcat ochi cu lemne, să se răstoarne peste el. Băiatul nu a avut nicio șansă.
“Luni, în jurul orei 14.00, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Bogdan Vodă au fost sesizați prin SNUAU 112 că în locul denumit Vârful Preotesii, pe raza satului Bocicoiel, o căruță încărcată cu lemne s-a răsturnat peste un tânăr. Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat un tânăr în vârstă de 15 ani din Bogdan Vodă care era prins sub un atelaj hipo. Din nefericire, tânărul prezenta leziuni incompatibile cu viața. Cadavrul a fost transport la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei, iar polițiștii continuă cercetările, pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care a decedat băiatul”, a declarat, la solicitarea baiamare24.ro, Florina Meteș, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.
Crin CĂLĂUZ