FOTO/VIDEO EXCLUSIV PERCHEZIȚII: Polițiștii au găsit pistolul cu care borșeanul trăgea pe ritmuri de muzică populară

0
449

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, cu sprijinul poliţiştilor din Borşa, au efectuat cercetări specifice în cadrul unui dosar penal ce are ca obiect comiterea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

De altfel, imediat după ce am publicat imaginile foto și video surprinse de un cititor în munți, la cabana personală a bărbatului, polițiștii au descins atât în zonă cât și la domiciliul acestuia din Borșa.

Un cititor ne-a trimis fotografii din momentul percheziției de la casa bărbatului care în urmă cu câțiva ani a pătruns înarmat până în dinți în sediul Palatului de Justiție din Baia Mare, și la care acasă, ulterior, a fost găsită o carabină nemțească cu laser și zeci de elemente de muniție.

Imediat www.vasiledale.ro și www.baiamare24.ro a sesizat poliția referitor la acest incident, iar imaginile foto și video au ajuns în posesia IPJ Maramureș.

”Poliţiştii au vizat documentarea activităţii unui bărbat de 66 de ani, din Borşa, după ce la data de 11 noiembrie s-au sesizat din oficiu că acesta deţine o armă, posibil letală, după ce a postat fotografii şi imagini video cu arma respectivă pe o reţea de socializare. Bărbatul nu este autorizat pentru a deţine, purta şi folosi arme şi muniţii.

În urma activităţilor desfăşurate ieri, 13 noiembrie, poliţiştii au ridicat arma şi cartuşele aferente, urmând ca acestea să fie supuse unei expertize.” a declarat Florina Meteș, purtător de cuvânt al IPJ Maramureș.

Poliţiştii continuă cercetările, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a bărbatului.

CITEȘTE ȘI:

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.