Am ajuns la Potcoava Mountain Hideaway fără să știu prea multe despre Miron Bococi. Am înțeles doar că va ține o demonstrație de dresaj și un spectacol în cadrul festivalului Haidook Summer Fest, organizat tot de gazdele noastre. Ni s-a alăturat pe terasă, la un pahar de vorbă și un sirop de pin, și pot să văd că e o prezență agreabilă, discretă și prietenoasă, un om gata să împărtășească cu noi din taina pasiunii pe care o are pentru cai. Totul e în limita normalului și firescului până când Miron apare în grajd în timp ce noi o lălăim printre boxe, admirându-i caii. Chiar acolo, în semiîntuneric și într-un spațiu destul de limitat, îmi dau seama că ce se întâmplă între Miron și cai nu e deloc banal. În aceeași manieră blândă și discretă, folosindu-se de mici sunete și uneori doar de gesturi, el face ceva miraculos să se întâmple. Ținând cravașa în mână ca pe o baghetă, Miron convinge calul să-și ridice picioarele de parcă ar fi trase de ațele invizibile ale unui păpușar ascuns în tavan, îl ridică în două picioare sau îl culcă și-l folosește drept fotoliu.
Încearcă să fii una cu calul, să intri în ritmul lui, îmi tot spune Violeta, instructoarea mea din București, la care merg cu toată familia pentru a învăța să călărim. Privindu-l pe Miron înțeleg cu adevărat ce înseamnă asta și rămân cu gura căscată. Și asta nu e decât o degustare a ceea ce urmează să văd în zilele următoare, în manejul pensiunii sau la festival.
CINE EȘTI TU, MIRON, ȘI DE UNDE VII?
Miron Bococi: Sunt român, din Maramureș, dar acum locuiesc în Barcelona, la vreo 30 de km de oraș, unde am ferma mea. Am plecat din România acum 12 ani, când aveam 19 ani, imediat după bacalaureat. În prezent mă dedic spectacolelor și show-urilor ecvestre în general. Înainte făceam mai mult echitație, școală, învățam copii, adulți, cai, acum fac spectacole, îmblânzesc mânjii sau mă ocup de caii care au anumite probleme de comportament.
CUM ȚI-AI DESCOPERIT PASIUNEA, CUM AI ȘTIUT CĂ VEI FACE ASTA ȘI NU ALTCEVA?
Întotdeauna am crezut că un om poate înainta până unde îl duc picioarele, nici mai încolo, nici mai încoace.
Miron Bococi: Mi-au plăcut dintotdeauna caii. Părinții mai aveau cai, în Maramureș, iar după școală mereu ajutam la cai și îmi plăcea colaborarea cu ei. Dar știi cum era, nu era ceva frumos pentru viitor, nu era fain să tai lemne din pădure, să le încarci în căruță și să le vinzi, trebuia să fac ceva ca să am o viață mai bună. Mă întrebam totuși ce aș putea face cu caii ca să fie fain. Am avut apoi șansa de a merge să lucrez pe timpul verii în Spania, atras de ideea că locul de muncă era într-un centru de călărie. Așa am văzut o altă formă de a lucra cu caii, de a-i îngriji, de a fi o parte din familie. Afară, dacă moare un cal, e tragedie în casă. De la ce vedeam eu acolo până la a face ceea ce îmi doream, era o diferență ca de la pământ la stele. Dar nu mi-a fost niciodată frică, întotdeauna am crezut că un om poate înainta până unde îl duc picioarele, nici mai încolo, nici mai încoace. Am început să învăț de unul singur, cum am putut eu. Decizia de a rămâne în Spania a fost foarte importantă, dar n-am zis nimănui ce voiam să fac, că altfel ziceau că sunt nebun. Am dat vina pe bani, că e greu în România, că mai stau pe aici ca să câștig mai bine.
Nici n-am știut de la început că voi face dresaj. Prima mea idee a fost să lucrez, să fac niște bani și cu ceea ce îmi rămâne să învăț, să mă ocup de hobby-ul meu și, daca se dovedește că voi fi bun, să merg mai departe. Am avut noroc că o doamnă mi-a dat o șansă, de a lucra la fermă la ea și de a-mi lăsa caii să experimentez, cu condiția să nu-i bat. Să încerc ce vreau cu ei, dar fără agresivitate, fără violență, așa mi-a spus. Apoi am văzut niște filme cu un dresor american, m-au impresionat așa cum probabil că impresionează pe oricine care vede prima dată o astfel de demonstrație și uite așa a început căutarea drumului meu personal.
MAI VREI SĂ VII ÎN ROMÂNIA?
Miron Bococi: Eu mă simt bine cu oameni din toate părțile, dar România e țara mea, iar Maramureșul e paradisul, are magia lui, o știm cu toții. Viața mea practic s-a făcut în Spania, de când am ieșit din copilărie am fost acolo. Spaniolii, catalanii, marocanii, toată lumea m-a ajutat. Peste tot sunt oameni care pun piedici, dar pe mine cei mai mulți m-au încurajat și susținut, nu știu de ce. De aceea eu mă simt și de acolo și de aici, în același timp. E normal că sunt mai obișnuit acolo, am prieteni, cunoștințe, munca mea e acolo, cunosc locurile, prețurile, străzile. Am poftă și mă bucur să fac chestii în România, cum a fost la Turda, cum e aici la Ionuț, e o investiție financiară și morală foarte mare.
TU ÎI ÎNVEȚI PE CAI, DE EI TE-AU ÎNVĂȚAT CEVA PE TINE?
Caii sunt fericiți cu puțin. Au nevoie de o viață bună, dar nu vor alte complicații.
Miron Bococi: Eu m-am dedicat cailor pentru că am considerat că în viața asta este mai bine să faci ceea ce-ți place. Cu toții suntem sclavi, într-o anumită formă, trăim într-o societate consumistă în care muncim pentru a trăi și a respira și, dacă tot e așa, măcar să facem ce ne place. Iar dacă tot am început să fac ceea ce-mi place, am zis că trebuie să o fac cum îmi place. Dacă eu fac spectacol, eu mă distrez, calul meu trebuie să se distreze cu mine.
Text: Roxana Farca; Foto: Roxana Farca şi Alex Farca
Citește întreaga poveste aici: www.lumeamare.ro.
