A TREIA SINUCIDERE: Un tânăr de 21 ani a intrat cu mașina în stâlpul din beton al unei pasarele (foto/video)

1
2231

Un GRAV accident de circulație a avut loc în urmă cu câteva momente la pasarela de la Dedeman. În urma impactului, șoferul unui autoturism a fost proiectat afară din mașină, iar leziunile suferite au fost incompatibile cu viața.

Un grav accident s-a petrecut sub pasarela de la Dedeman în urmă cu puțin timp. În accident a fost implicată o singură mașină, care a izbit frontal stâlpul de susținere al pasarelei.

La fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă, unul de Prim – Ajutor, un echipaj de descarcerare și o autospecială de stingere cu apă și spumă.

În urma impactului, șoferul, un bărbat de aproximativ 21 de ani a fost proiectat afară din mașină.

„Medicul care încadrează echipajul de Terapie Intensivă Mobilă SMURD a fost nevoit să declare decesul bărbatului în vârstă de aproximativ 21 de ani. Acesta prezenta leziuni incompatibile cu viața.”, informează Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița.

Cercetările făcute de polițiști la fața locului au indicat că tânărul circula cu viteză foarte mare, iar în zona impactului nu au fost găsite urme de frânare.

„Un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din municipiul Bistrița, situată sub o pasarelă de trecere peste calea ferată, pe fondul vitezei excesive a pierdut controlul volanului și a colizionat frontal un stâlp de susținere a pasarelei. Din accident a rezultat decesul tânărului. La fața locului nu au fost identificate urme de frânare. Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul rutier”, informează Virginia Pîrlea, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița.

Din informațiile de la fața locului, se pare că tânărul s-ar fi certat cu prietena, anunțând-o la telefon că se va sinucide.

De la începutul anului, alți doi bărbați au ales să își încheie socotelile cu viața în același loc, folosind aceeași metodă și același traseu.

CINE ESTE ȘOFERUL?

Avea 21 de ani, toată viața înainte, însă noaptea trecută și-a încheiat socotelile cu viața într-un stâlp din pasarela de lângă ISU, denumită deja „pasarela ucigașă”, după ce trei oameni și-au pierdut viața acolo în ultimul an. Cine este tânărul care a murit noaptea trecută:

Victima se numea Robert  și se pare că era supraveghetor la o sală de jocuri. Culmea, pe pagina sa de Facebook, acesta îi critică pe cei care fac accidente, numindu-i „patetici”.

În această dimineață, iubita tânărului i-a lăsat pe pagina de Facebook un mesaj de adio: „Dumnezeu să te odihnească în pace, iubirea mea! Sper ca sufletul tău să ajungă acolo unde este multă fericire, căldură și unde nu există un strop de suferință… Te iubesc enorm ! Adio iubirea mea.. !”

Prietenii tânărului și-au luat și ei rămas bun în comentariile la această postare.

Sursa text, foto și video – Bistrițeanul.ro.

Comenteaza cu Facebook

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.